O furtună severă în regiunea Mării Negre a perturbat exporturi de până la două milioane de barili pe zi (bpd) de petrol din Kazahstan şi Rusia, conform oficialilor din cele două ţări şi operatorilor portuari, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Încărcarea ţiţeiului din Novorossiysk şi din terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC) din apropiere de Yuzhnaya Ozereyevka a fost suspendată de săptămâna trecută.
Cele mai mari zăcăminte petroliere din Kazahstan – Tengiz, Kashagan şi Karachaganak – au redus în mod combinat producţia zilnică de petrol cu 56%, din 27 noiembrie, în condiţiile în care furtuna a perturbat activitatea terminalului CPC, principalul terminal de export pentru ţiţeiul din Kazahstan, a anunţat Ministerul Energiei.
Perturbările ar urma să ducă la scăderea producţiei de petrol a Kazahstanului cu 631.700 tone săptămâna aceasta şi încă nu se ştie când se va normaliza situaţia.
Portul rusesc Novorossiysk de la Marea Neagră, cea mai mare piaţă de desfacere din zona Mării Negre pentru petrol şi produse petroliere, a rămas închis şi marţi. Două petroliere care transportă fiecare câte 80.000 tone aşteptau îmbunătăţirea vremii înainte de a pleca în larg. Ambele au fost întârziate mai mult de o săptămână, alături de alte zece petroliere care aşteaptă să fie încărcate, conform datelor operatorilor portuari.
Iniţial, în noiembrie, ar fi trebuit să fie încărcate 2,42 milioane tone de petrol (aproximativ 580.000 bpd) din Novorossiysk, nivelul actual fiind de aproximativ 1,5 milioane de tone. Companiile de petrol din Rusia ar urma să redirecţioneze în decembrie majoritatea volumelor lor în porturile de la Marea Baltică, au informat doi traderi.
Spre deosebire de Rusia, Kazahstanul nu are multe alternative la rutele de export pentru petrolul său. Ministerul Energiei se aşteaptă în noiembrie la o producţie de petrol de 1,588 milioane bpd şi în decembrie la 1,673 milioane bpd, mai puţin decât era planificat.
Cele mai mari zăcăminte petroliere din Kazahstan sunt dezvoltate în special de companii occidentale, cum ar fi ExxonMobil, Shell, Eni şi TotalEnergies.
Marţi, în jurul orei 11:30 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent era în creştere cu 0,70 dolari, sau 1%, până la 80,77 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures pentru barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) erau în creştere cu 0,76 dolari, sau 1%, până la 75,62 dolari.
Evenimentele au relevanță majoră pentru România, care importă cea mai mare parte a țițeiului din Kazahastan (rafinăriile noastre consumă cam 11 milioane de tone de petrol pe an, dar România produce doar trei milioane). Cea mai mare rafinărie românească, Petromidia, este controlată de compania petrolieră națională a Kazahstanului, iar livrările de țiței se fac preponderent prin Marea Neagră.