Vot final: Nu mai este nevoie de autorizaţie de construire pentru amplasarea de panouri fotovoltaice

Proiectul de lege care exceptează amplasarea panourilor fotovoltaice de către persoanele fizice de obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire a fost votat azi, scrie EnergiaTa.org.

Plx 209/2019, de modificare a Legii nr. 50/1991, cu privire la autorizarea lucrărilor de construcții a fost votat astăzi în Plenul Camerei Deputaților, cu un rezultat de 201 voturi pro, unul contra și 5 abțineri, potrivit sursei citate.
Dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională şi va fi promulgată de Preşedinte, legea va permite persoanelor fizice să monteze panouri fotovoltaice acasă fără a mai fi nevoie de autorizaţie.

Plx. 209 modifică art 11 al vechii legi 50 şi specifică faptul că pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producţia de energie electrică şi pentru montarea de panouri prentru apă caldă nu va mai fi nevoie de autorizaţia de construire, aşa cum se întâmplă acum.

Noua formă a articolului 11 este următoarea:

Art. 11 – (1) Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistenţă şi/sau aspectul arhitectural al construcţiilor: (…) p) montarea de panouri fotovoltaice si/sau panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde pe acoperișul clădirilor, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *