Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a demarat un proiect prin care va fi implementată o bază de date și o platformă online unică la nivel național, cu datele și ofertele tuturor distribuitorilor și furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, prin care va fi ușurat și accelerat procesul de schimbare a furnizorului, au anunțat reprezantanții Autorității.
Proiectul are o valoare de 20 de milioane de euro, este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, după ce ANRE a depus în aprilie cererea de finanțare iar aceasta a fost acceptată
„Finalitatea acestui proiect va fi un nou regulament de schimbare a furnizorului, în condițiile în care, până în 2025, în toate statele membre trebuie să asigure posibilitatea schimbării furnizorului în 24 de ore”, a declarat vicepreședintele Autorității, Zoltan Nagy Bege.
ANRE estimează că până la finalul anului se va semna contractul de finanțare. Termenul de implementare a proiectului este de 24 de luni de la această dată.
„Proiectul va reduce birocrația prin simplificarea și optimizarea proceselor operaționale generate de solicitarea schimbării furnizorului de energie electrică sau de gaze naturale. Va oferi accesul în timp real pentru consumatorul final la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului. Durata procesului va fi diminuată cu șase zile în prima fază și apoi reducerea progresivă va fi corelată cu țintele stabilite prin legislația europeană în vigoare. Prin acest proiect, gestionarea fluxului de informații se va realiza în mod automatizat pentru a onora toate solicitările, respectând termenele legale și utilizând eficient resursele financiare și umane ale tuturor entităților implicate. Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel național și va fi un sistem unic accesibil online pentru participanții la piața națională implicați în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuție, furnizorii clienților finali care intenționează să schimbe/mandatarul clientului final etc.)” arată ANRE.
În prezent, procesul de schimbare a furnizorului durează 21 de zile.
Din primăvara acestui an, cea mai mare parte a consumatorilor casnici plătesc prețuri reglementate de ANRE pentru energia electrică și gazele naturale consumate, iar procesul de schimbare a furnizorului nu mai este atât de atractiv în condițiile în care sunt rare ofertele mai bune decât ce plătesc consumatorii furnizorilor de ultimă instanță la prețurile reglementate de stat.
Însă, piața se va re-liberaliza, iar procesul va începe cel mai probabil la începutul anului viitor și va dura 18 luni, potrivit estimărilor ANRE.