Vodafone va avea reţeaua din Europa alimentată 100% cu energie din surse regenerabile,până la 31 iulie 2021

Reţeaua Vodafone din Europa va fi alimentată 100% cu energie din surse regenerabile până la finalul lunii iulie 2021, în acest mod emisiile de CO2 vor fi reduse în total cu 350 de milioane de tone la nivel global, în următorii zece ani, informează operatorul de telecomunicaţii, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

În acest context, reţeaua Vodafone devine Green Gigabit pentru clienţii din 11 ţări (Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Irlanda, Grecia, România, Albania, Cehia şi Ungaria), unde compania este prezentă şi va opera în mod sustenabil, utilizând doar energie eoliană, solară sau hidroenergie.

„Vodafone şi-a asumat, de asemenea, obiectivul de a-i ajuta pe clienţii săi din segmentul business să îşi reducă amprenta de carbon, de exemplu prin intermediul soluţiilor IoT furnizate, dar şi prin alte servicii oferite, precum cloud hosting sau home working. Astfel, emisiile de CO2 vor fi reduse în total cu 350 de milioane de tone la nivel global, pe o perioadă de 10 ani, în intervalul 2020 – 2030 – o nouă ţintă ambiţioasă ce reprezintă echivalentul emisiilor totale de carbon generate de Marea Britanie în anul 2019. Aceste angajamente din partea Vodafone se aliniază obiectivelor deja asumate ale companiei de a îmbunătăţi vieţile a peste 1 miliard de oameni şi, în acelaşi timp, de a reduce impactul asupra planetei la jumătate până în 2025”, notează compania.

Conform reprezentanţilor Vodafone, angajamentul companiei pentru crearea unei reţele Green Gigabit în Europa devansează cu trei ani obiectivul de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 100% pentru reţelele sale fixe şi mobile până în 2025. Astfel, aproximativ patru cincimi din energia utilizată de reţelele Vodafone va proveni din surse regenerabile, fiind obţinută direct de la furnizorii naţionali de electricitate prin încheierea unor acorduri de cumpărare de energie electrică verde şi plata unui „tarif verde” (green tariff), iar restul de o cincime, furnizată prin acord cu proprietarii spaţiilor şi altor infrastructuri utilizate de Vodafone, va fi acoperită prin obţinerea unor Certificate de Provenienţă a energiei regenerabile.

În data de 10 februarie 2020, Vodafone România anunţa o etapă majoră în cadrul obiectivului strategic asumat, de a reduce amprenta de carbon şi impactul asupra mediului: achiziţionarea în proporţie de 100% de energie verde pentru derularea operaţiunilor sale, ca urmare a renegocierii contractelor cu furnizorii de energie, începând din 2020. Trei luni mai târziu, compania informa că are în plan utilizarea unor tehnologii avansate pentru reducerea amprentei de carbon, mărirea eficienţei energetice şi protejarea planetei printr-un program de investiţii demarat în anul 2019.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii şi tehnologie din lume, având ca obiectiv menţinerea unei societăţi conectate şi construirea unui viitor digital pentru toţi.

Vodafone Group are operaţiuni mobile şi fixe în 22 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere. La 31 martie 2020, Vodafone Group avea peste 300 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, mai mult de 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi peste 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *