Virgil Popescu: Săptămâna viitoare se semnează contractul dintre Romgaz și Exxon, producția de gaze a României se va dubla

Ministrul Energiei a declarat că, după aprobarea acționarilor Romgaz, contractul pentru preluarea participației Exxon în perimetrul offshore Neptun Deep se va semna săptămâna viitoare.

Iată integral declarația ministrului, făcută pe pagina sa de facebook:

“Gazele din Marea Neagră vor ajunge în casele românilor, așa cum am promis. Săptămâna viitoare se semnează contractul dintre Romgaz și Exxon, pentru preluarea participației americane în perimetrul Neptun Deep.

Am avut discuții cu cei de la Romgaz și de la Petrom și odată ce vor intra în acest proiect, noi vom încerca să urgentăm și să ardem niște etape, să ajutăm cât se poate cu partea birocratică, cu avizele care nu au fost încă luate, în așa fel încât să grăbim acest lucru.

De asemenea, pentru a elimina orice fel de speculații reiterez următoarele: perimetrul Neptun Deep nu face parte din zona continentală câștigată de România în procesul de la Haga cu Ucraina. Este în apele teritoriale românești încă de la început. Acum vedem, mai bine ca oricând, ce înseamnă o umbrelă de securitate a Alianței Nord-Atlantice.

Nimeni nu pune problema securității investițiilor în România. În viitorul apropiat producția României de gaze se va dubla, iar asta înseamnă independență completă a țării noastre și, totodată, vom deveni furnizor de securitate energetică regională. Și având în vedere că vom avea suficient gaz, estimăm că și prețurile se vor așeza”.

Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat, și-a dat ieri acordul pentru achiziția firmelor Exxon care dețineau drepturile asupra a 50% din perimetrul offshore Neptun Deep. Romgaz cumpără companiile controlate de ExxonMobil care dețin drepturile asupra a 50% din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră. Preţul de achiziţie care va fi achitat de către Romgaz pentru contravaloarea tuturor acţiunilor emise va fi de 1,060 miliarde dolari. ExxonMobil şi OMV Petrom sunt (erau) parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

După finalizarea tranzacției și intrarea Romgaz, OMV Petrom va fi operatorul proiectului, în locul americanilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *