Investiţiile Enel în România nu vor fi afectate de măsurile luate de autorităţi pentru protecţia consumatorilor în această iarnă, iar supraimpozitarea producătorilor de energie va fi valabilă doar până în martie, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.
Ministrul a fost întrebat dacă are de gând să modifice legea actuală de plafonare a prețului la energie, compensare a facturilor și introducerea impozitului suplimentar, după ce şefii Enel au anunţat că vor reduce investiţiile în România dacă această lege rămâne în forma actuală.
„Eu nu cred că o legislaţie care se aplică timp de cinci luni are efecte asupra unor investiţii până în 2027, prefer să nu comentez acea declaraţie a preşedintelui Enel. Noi vorbim de măsuri tranzitorii, pe cinci luni, luate în toate Europa. Am înţeles că îi deranjează pe toţi posibilii investitori acea taxă pe preţul energiei electrice mai mare de 450 de lei, acel să-i zicem tot un windfall tax. Aceasta se aplică doar până în luna martie. Nu cred că cineva pornea investiţii în această iarnă şi nu cred că va scădea atractivitatea investiţiilor şi sunt convins că şi Enel îşi va face bugetul de investiţii pe care l-au anunţat”, a răspuns Popescu.
Pe 24 noiembrie, oficialii Enel au declarat, în conferinţa Enel Capital Market, că măsurile de compensare şi plafonare a facturilor la energie, adoptate de România, sunt incorecte, creează instabilitate şi descurajează investitorii, astfel că grupul italian Enel îşi va reduce investiţiile în ţara noastră dacă aceste prevederi rămân în vigoare.
Francesco Starace, CEO al Enel, a arătat că Uniunea Europeană a publicat, în urmă cu câteva luni, un set de măsuri numit Tool Box pe care Comisia crede că statele membre le pot pune în aplicare pentru a reduce impactul pe care îl are actuala criză a preţului gazelor naturale, fără să contravină directivelor de bază privind funcţionarea pieţelor în Europa.
„Sunt mai multe moduri în care se poate rezolva această criză, iar cea mai rea dintre acestea este să încerci să te joci cu regulile de piaţă. Credem că măsurile pe care le-au impus autorităţile în România sunt incorecte, descurajează investitorii, creează instabilitate, nu rezolvă problemele structurale şi trebuie să fie schimbate, la fel cum s-a întâmplat cu măsurile luate de alte Guverne din Europa”, a spus Starace.
El crede că aceste măsuri sunt o greşeală şi erodează încrederea investitorilor.
„Cred că este o greşeală, vom încerca să ne opunem acestor măsuri pe cale legală şi vom încerca să vedem dacă Guvernul este deschis să găsească şi alte căi de a rezolva această situaţie, fără a afecta direct regulile de bază de funcţionare a pieţelor. Vom face acest lucru cu toată atenţia şi înţelegerea posibilă, dar cu siguranţă măsurile sunt o lovitură pentru încrederea investitorilor în România”, a spus oficialul Enel.
La rândul său, Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei, a afirmat că Enel va reduce investiţiile în România, dacă aceste măsuri rămân în vigoare.
„Atunci când am făcut planul de business, România era o ţară atractivă şi am prevăzut să investim mai mult de 2 miliarde de euro pentru a dezvolta masiv proiectele de energie regenerabilă şi reţelele. Evident, dacă aceste măsuri vor rămâne în vigoare, randamentele vor scădea, aşa că vom fi nevoiţi să revizuim în scădere investiţiile în România”, a precizat De Paoli.