Viitoarea centrală termoelectrică a Rompetrol de la Midia va avea 75 MW, va costa 120 de milioane de dolari şi va merge inclusiv cu gaze de la Petrom

Una dintre primele investiţii ale fondului româno-kazah, proaspăt înfiinţat, este o centrală electrică de cogenerare  nouă, la Midia. Iată  detaliile principale ale proiectului.

Centrala va fi dezvoltată de un SPV (special purpose vehicle), o firmă care fi trecută sub umbrela fondului româno-kazah de investiţii, Rompetrol Energy. Potrivit declaraţiilor oficialilor Rompetrol, centrala va funcţiona pe gaze, în ciclu combinat, va fi în cogenerare, şi va funcţiona de principiu, parţial, cu gaze de la Petrom, care oricum furnizează şi acum cantitatea de gaze naturale necesară rafinăriei Petromidia. Restul gazelor va  veni chiar de la rafinărie, fiind cel rezultat în urma procesului de rafinare al petrolului.

Puterea instalată a noii centrale va fi 75 MW, producţia sa de energie electrică urmând să asigure mai întâi necesarul rafinăriei Petromidia şi a  reţelei de retail, iar cantităţile suplimentare, dacă există, vor fi vândute pe piaţă. Energia termică produsă va asigura, pe lângă necesarul rafinăriei, apa caldă şi căldura pentru oraşul Năvodari.

Investiţia în noua centrală va fi de 120 de milioane de dolari, bani care vor fi asiguraţi de acţionarul majoritar al Rompetrol, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunaiGas (KMG), prin intermediul noului fond româno-kazah. Centrala va fi construită în patru ani.

Cei de la Rompetrol spun că, pe lângă aportul la business-ul lor, centrala va aduce beneficii comunităţii locale, prin livrarea de energie termică pentru oraş, bugetului, care va câştiga anual 20 de milioane de dolari din taxe, şi sistemului energetic naţional, pentru că ar contribui la stabilizarea producţiei şi distribuţiei în zona Dobrogei.

Centrala va fi finanţată, prin acel SPV, de fondul româno-kazah de investiţii în domeniul energiei, convenit între Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de  stat prin Ministerul Energiei, şi KMG, proprietarul Rompetrol. Detalii despre fond puteţi citi aici:

S-a înfiinţat fondul româno-kazah. Primele investiţii: o termocentrală nouă de 120 mil. dolari la Midia şi 80 de noi benzinării Rompetrol

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *