VIDEO Școala Liliești din Băicoi, renovată la standarde nZEB prin programul “România Eficientă”. Cum arăta înainte și cum arată acum

Școala Gimnazială Liliești Băicoi este a doua unitate renovată prin programul “România Eficientă”, un amplu program privat, la nivel național, de eficiență energetică. Lucrările au costat 1,6 milioane de euro și au durat mai bine de un an. Vedeți mai jos un material video

Construită în 1980, Școala Gimnazială Liliești Băicoi se confrunta cu probleme pe care le au foarte multe școli din țară. Gradul redus de izolare termică conducea la pierderi ridicate de energie și facturi mari. Sistemul de încălzire ineficient nu permitea controlul temperaturii, ducând la supraîncălzire sau frig în unele săli de clasă. Infiltrațiile de apă pluvială au creat condiții pentru igrasie în anumite clase. De asemenea, instalația electrică era veche și  subdimensionată, iar sistemul de iluminat era slab calitativ. Nu în ultimul rând, lipsa unui sistem de ventilație conducea adesea la o calitate scăzută a aerului interior. Așadar, școala avea nevoie de lucrări ample de modernizare.

Prin programul România Eficientă, această clădire de învățământ ineficientă energetic a fost transformată într-una cu un nivel ridicat de performanță energetică.

Lucrările de renovare energetică la standard nZEB (consum de energie aproape zero) au inclus: izolarea termică a fațadei, acoperișului și refacerea hidroizolației, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă cu geam tripan low-e; instalarea de parasolare din aluminiu, reglabile electric, la ferestrele puternic însorite; modernizarea instalațiilor de încălzire interioară (conducte și radiatoare); montarea unor echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură; refacerea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat ultramodern tip LED; izolarea termică a subsolului.

Iată cum arată școala acum și cum arăta înainte de modernizare:

 

În afară de reducerea facturilor la energie, prin renovarea la cerințe nZEB, cei aproximativ 450 de elevi care învață la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, sub îndrumarea a circa 40 de cadre didactice, vor beneficia de condiții optime pentru performanța școlară.

„Am primit cu mare bucurie vestea că școala noastră va fi inclusă în programul România Eficientă. De-a lungul lunilor în care s-au desfășurat lucrări la școală, cu toții am urmărit cu interes schimbările vizibile care se observau la clădirea noastră, de la elevi, la părinți, la membrii comunității locale. Copiii, elevii noștri, au constatat cu bucurie că școala lor prinde culoare, că prinde o nouă viață. Însă adevăratele beneficii ale programului România Eficientă le vor descoperi abia acum, la întoarcerea lor în sălile de clasă. Vor beneficia de un mediu optim de învățare, vor beneficia de confort, de siguranță, datorită lucrărilor care s-au derulat în ultima perioadă la noi la școală și datorită dotărilor cu echipamente de înaltă clasă”, a declarat Elvira Cazan, Directorul General al Școlii Gimnaziale „Liliești” Băicoi.

Investiția totală în acest proiect a fost de aproximativ 1,6 milioane de euro

Lucrările de reabilitare derulate la Școala Gimnazială Liliești vor determina o reducere anuală de circa 60% a consumului de energie pentru încălzirea termică a clădirii. La acest rezultat va contribui noul sistem de cinci pompe de căldură oferit de compania Siemens Energy, care s-a alăturat ca sponsor pe parcursul acestui proiect de renovare. În plus, școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii, printr-un sistem de 30 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 550W fiecare.

Aceasta este a doua unitate de învățământ din țară modernizată la standard de consum de energie aproape zero (nZEB). Prima unitate renovată prin România Eficientă a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022.

Despre România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării.

Asociația Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *