Ravil Maganov, vicepreședintele Lukoil, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit mort după ce a sărit de la etajul 6 al Spitalului Clinic Central din Moscova în care era internat. Agenția de știri Ria Novosti a anunțat că a fos vorba despre o sinucidere.
Primele informații despre incident sugerează că acesta și-ar fi pierdut viața pe loc, corpul său fiind ridicat de către angajații spitalului în care era internat. Potrivit informațiilor ajunse în presă, Ravil Maganov a fost pacient al Spitalului Clinic din Moscova cu o serie de probleme cardiace.
Până acum, Lukoil nu a făcut niciun comentariu.
Maganov a lucrat în cadrul Lukoil din 1993. În 2006 a fost numit prim vicepreședinte și în 2020, președinte al Consiliului de Administrație al companiei. Fratele lui Ravil Mganov este CEO-ului Tatneft, o altă companie petrolieră rusă, de dimensiuni medii.
Ravil Maganov a fost un apropiat al unuia dintre fondatorii Lukoil, Vagit Alekperov. Fost ministru adjunct al petrolului în era sovietică devenit apoi acționar majoritar al Lukoil, Alekperov a demisionat din funcția de președinte al Lukoil în aprilie, la o săptămână după ce Marea Britanie i-a impus o înghețare a activelor și o interdicție de călătorie, ca parte a sancțiunilor impuse Rusiei.
De menționat și că Lukoil a cerut, la începutul lunii martie, încetarea războiului declanșat de Putin în Ucraina, fiind una dintre puținele companii ruse care a avut o astfel de poziție.
„Susținem încetarea rapidă a conflictului armat și spijinim fără rezerve soluționarea printr-un proces de negociere și prin mijloace diplomatice”, a transmis consiliul de administrație al Lukoil atunci.
Lukoil este prezentă și în România, unde deține rafinăria Petrotel Ploiești și o rețea de peste 300 de stații de distribuție de carburanți.