Veste proastă pentru Niculae: Ca să primească gazele româneşti ieftine, trebuie să arate mai întâi contractele cu Petrom şi Romgaz

Comitetul de Reglementare al ANRE va legifera, joi, că orice furnizor de gaze naturale care a primit gaze ieftine din România şi care nu prezintă contractele încheiate în acest sens cu Petrom şi Romgaz, va rămâne fără cantitatea de gaze alocată. Principalul vizat: Ioan Niculae căruia i s-a alocat gaz mult, dar trebuie să pună pe masă 15 milioane de euro ca să încheie contractele pe care trebuie să le arate.

ANRE va adopta joi, 27 martie,  o nouă  modificare a legislaţiei secundare deja adoptate referitoare la modalitatea de alocare către furnizori şi consumatorii non-casnici a gazelor din producţia internă la preţ plafonat, de 68 de lei/MWh, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Mai precis, reglementatorul care, în urma OUG 114 a afectat puternic cei doi producători de gaze, Petrom şi Romgaz, prin obligaţia de avinde toate gazele la preţul de 68 de lei/MWh şi chiar de a importa gaze pentru consumul propriilor centrale electrice de la Brazi şi de la Iernut, vrea să se asigure acum că acest gaz va fi şi consumat de cei care l-au solicitat.

Iar pentru asta va cere furnizorilor să dovedească faptul că au contractat gazul. Dacă aceştia nu fac dovada, rămân fără gazele alocate.

“Va fi introdusă obligativitatea legală din partea furnizorilor şi clienţilor non-casnici de a prezenta contractele de achiziţie încheiate cu producătorii. Dacă nu le vor prezenta, gazul care le-a fost repartizat va fi realocat. ANRE va da un ordin în acest sens, se mai discută acum cât timp se lasă furnizorilor pentru a face dovada că au contractat gazele. Cel mai probabil, vor avea la dispoziţie cinci zile lucrătoare de la momentul publicării ordinului”, ne-au spus sursele noastre.

În legislaţia secundară prin care ANRE a trebuit să pună în practică OUG 114, Autoritatea a reglementat cantităţile pe care furnizorii de gaze şi clienţii non-casnici le primesc la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, pentru perioada aprilie-septembrie inclusiv.

Furnizorii şi consumatorii non-casnici au trimis la ANRE datele cu consumul estimat pe anii trecuţi, iar Autoritatea a împărţit gazele.

Deşi combinatele chimice au fost oprite, integral sau partial în 2018, companiile din grupul Interagro, controlat de Ioan Niculae primesc 1,8 TWh de gaze naturale, în perioada aprilie-septembrie, potrivit alocării făcute de ANRE. În total, pentru consumatorii finali industriali şi pentru furnizorii de gaze, ANRE a aprobat alocarea unei cantităţi de 8,7 milioane de MWh, în special de la Romgaz – 4,2 milioane de MWh şi de la OMV Petrom – 4,1 milioane de MWh.

Companiile din grupul Interagro sunt consumatorii industriali care primesc cele mai mari cantităţi de gaze din producţia internă. Este vorba despre Chemgas Holding, care va primi în perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2019 o cantitate totală de 670.367 MWh de gaze de producţie internă, despre Donau Chem – 686.405 MW, Ga Pro Co Chemicals – 555.243 MWh, Nitroporos – 115.156 MW, Viromet – 311.769 MWh.

Potrivit acestei reglementări care va fi aprobată de ANRE, dacă în cinci zile de la momentul în care apare ordinal în Monitorul Oficial, aceste companii nu fac dovada că au încheiat contractele cu Petrom şi Romgaz, nu mai primesc aceste gaze, care se re-alocă altora.

Aşadar, o nouă problemă mai ales pentru Interagro, în dorinţa de a primi gaze ieftine din producţia internă, pe lângă cea legată de faptul că trebuie să plătească garanţii de 15 milioane de euro înainte de semnarea acestor contracte, şi trebuie să o facă în aceste zile, subiect despre care puteţi citi aici:

Ioan Niculae trebuie să pună pe masă 15 milioane de euro, dacă vrea să ia gazele româneşti la preţul plafonat de Guvern

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *