Veniturile producătorilor de energie electrică, cu excepția centralelor pe gaze, vor fi limitate la 200 de euro/MWh în toată Uniunea Europeană – proiect

200 de euro va fi venitul maxim care va putea fi obținut de producătorii de energie electrică, alții decât cei pe gaze, potrivit propunerii Comisiei Europene. Restul banilor va putea fi utilizat de guverne pentru sprijinirea consumatorilor, în anumite condiții, sau pentru unele tipuri de investiții.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să limiteze la 200 de euro MWh veniturile obținute din vânzarea de energie electrică de către producătorii de energie din următoarele surse: vânt, soare, geotermal, biomasă, hidro (cu excepția lacurilor de acumulare), biogaz, nuclear, lignit, petrol, potrivit draftului de regulament al Comisiei Europene care ar trebui convenit cu statele membre vineri.

Obligația ar putea să nu se aplice producătorilor în cazul cărora statele membre au impus deja măsuri de limitare a veniturilor înainte de 1 septembrie 2022. De asemenea, există posibilitate ca statele să nu aplice aceste limitări pentru producătorii de energie cu capacități de maximum 20 kW.

Obligația nu aduce atingere drepturilor statelor membre de a menține sau introdice introduce măsuri care limitează și mai mult veniturile producătorilor, cu condiția ca aceste măsuri să fie compatibile compatibile cu dreptul Uniunii, mai arată draftul consultat de noi

“Statele membre utilizează veniturile generate pentru finanțarea nediscriminatorie, transparentă șii temporară a clienților finali care au nevoie de ajutor, de exemplu, prin sprijinirea directă a tuturor consumatorilor, în funcție de consum, pentru a acoperi o parte din costurile de achiziție a energiei sau pentru sau pentru a sprijini investițiile în SRE, stocare, demand-response, transport și interconectare, cu respectarea regulilor de concurență. Veniturile nu trebuie folosite pentru sprijinul direct al unor consumatori specifici, alții decât consumatorii casnici”, arată Comisia Europeană.

Obligația nu aduce atingere drepturilor statelor membre de a menține sau introdice introduce măsuri care limitează și mai mult veniturile producătorilor, cu condiția ca aceste măsuri să fie compatibile compatibile cu dreptul Uniunii.

Măsura ar urma să se aplice timp de un an de zile, la fel ca și celelalte din pachetul pentru energie. Precizăm că avem informațiile dintr-un document la nivel de propunere, deci lucrurile se pot schimba.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *