Vega Ploiești, a doua rafinărie a celor de la Rompetrol Rafinare, împlinește 120 de ani de funcționare și marchează continuarea unei istorii presărate cu bombardamente, presiuni de închidere și activitate actuală atipică, dar care cântărește mult în balanța de produse speciale pe care România poate să le obțintă.
Titu Maiorescu și Lazăr Edeleanu, parte din începuturile rafinăriei
Pe 22 decembrie 1904 era semnat Actul Constitutiv al societății „Vega”, la care au luat parte, printre alții, Titu Maiorescu – cel care avea să devină ulterior premierul României, fostul director al Băncii Naționale, D. Nenițescu, directorul Băncii de la acea vreme, Otto Petersen sau A. Romalo, director general al societății de asigurare Patria. Dar părțile cu cel mai mare cuvânt de spus erau Compagnie Industrielle des Petroles din Marsilia (1.250 acțiuni din totalul de 3.750), Telega Oil Company Limited din Londra (1.250 acțiuni din totalul de 3.750) și Direcțiunea Disconto Gesellschaft din Berlin (750 de acțiuni din totalul de 3.750).
„Noi sus numiții contractanți fondăm și constituim o societate anonimă pe acţiuni cu sediul în București sub denumirea de <<Vega>> societate anonimă română pentru rafinarea petrolului; în limba germană: <<Vega>> Rumänische Petroleum Raffinerie Aklien-Gesellschaft; în limba francezã <<Vega>> societé anonyme roumaine pour le raffinage du pétrole”, se arată în Actul Constitutiv publicat în Moniteur Du Petrole Roumain.
Iar noua societate nu a pierdut timpul. În martie 1905, Consiliul de Administrație condus de Titu Maiorescu hotărăşte să se construiască la Ploieşti o rafinărie pe un teren în suprafaţă de 70 de hectare, situat în nordul oraşului. Terenul era strategic ales. Se afla la periferia oraşului, așa cum se vede în imagini, era înconjurată de câmp viran, spre deosebire de prezent – rafinăria este înconjurată de case construite, în special, în perioada comunistă. Un alt avantaj al poziționării este apropierea de calea ferată, semn că, acum 120 de ani, oamenii gândeau strategic.
Spre finalul anului, rafinăria a început activitatea, cu instalații de prelucrare a țițeiului, distilarea păcurii și rectificare.
Treptat, rafinăria a început să se dezvolte și l-a atras inclusiv pe Lazăr Edeleanu, părintele rafinării românești, cel care, în laboratoarele din Vega, a dezvoltat procedeul de bază folosit zeci de ani în toată lumea, în care este utilizat dioxidul de sulf pentru extracția selectivă a hidrocarburilor aromatice. Practic, inovația a plecat din Vega și a ajuns în rafinării de pe tot mapamondul.
Ani de liniște, urmați de tumultul Războaielor Mondiale
În 1915, sectorul petrolier reprezenta 63% din investițiile industriale din România. În 1916, văzută ca o țintă strategică, Vega este incendiată, fiind afectate toate instalațiile și circa 40 din cele 50 de rezervoare existente la acea vreme. Doar că societatea anonimă Vega nu a dispărut, au fost realizate investiții masive, ceea ce a dus ca Vega să ajungă, la doar un an de la finalul Primului Război Mondial, a doua cea mai mare și importantă rafinărie din țară. O performanță, dacă stăm să ne gândim că, la acea vreme, în țară erau 46 de rafinării.
Puțini știu că, în Al Doilea Război Mondial, Ploieștiul a fost un subiect de discuție foarte important pentru aliați, pentru că, într-un areal relativ mic, concentra multe rafinării, cu instalații moderne, producătoare de benzină cu cifră octanică mare. Combustibilul de calitate obținut la Ploiești servea armatei germane, mașinăriilor de război în special, un mare inconvenient pentru americani și englezi.
La începutul lui 1943, dintr-un birou din Casablanca, era aprobată „Capodopera Ploiești” , o operațiune aviatică fără precedent care țintea rafinăriile care furnizau mai mult de o treime din necesarul de combustibil superiori solicitați de nemți, pentru toate operațiunile desfășurate în Europa și Africa de Nord. Unda verde a fost dată chiar de Franklin Delano Roosevelt, președintele Statelor Unite ale Americii și Winston Churchill, premierul britanic.
În 18 luni, scrie Ioan Grigorescu, România furnizase Germaniei peste șase milioane de tone de produse petroliere, o bună parte din Ploiești.
Țintele de preferință destinate raidului au fost Rafinăria Româno Americană, cu o capacitate de rafinare de 1.250.000 tone, căreia i s-a dat numele de cod Target White I (Ținta Albă numărul I) și rafinăria Concordia – Vega cu 1.500.000 tone – Target White II.
La 1 august, au început bombardamentele, care nu au avut însă efectul scontat. Inclusiv Vega s-a „scuturat” în doar câteva săptămâni și a reluat producția la capacitate maximă, un factor decisiv fiind structurile de siguranță ridicate în jurul instalațiilor și rezervoarelor, unele vizibile și astăzi. În curtea rafinăriei se află conservate zidurile de apărare antiaeriană, urmele schijelor fiind martorii istoriei.
