Vega, cea mai veche rafinărie oprațională din România, împlinește 115 ani. Azi este este unicul producător de bitum din țară VIDEO

Rafinăria Vega Ploiești, operată de Rompetrol Rafinare, împlinește 115 ani de activitate în industria prelucrării produselor petroliere. Cu o istorie bogată și plină de evenimente care i-au marcat dezvoltarea, unitatea din Ploiești reprezintă astăzi un reper important în sectorul energetic românesc, arată Grupul Rompetrol (KMG International)

Vega Ploiești este unic producător național de bitumuri, iar bitumul modificat cu polimeri se distinge prin rezistența ridicată la uzură și elasticitatea crescută, care ajută la o durată de viață cu 50% mai mare, comparativ cu alte bitumuri. În prezent, Vega Ploiești furnizează aproximativ 17% din necesarul de bitum la nivel național.

„Rafinăria Vega este o unitate specială, care a mereu a avut capacitatea să se adapteze cerințelor din piață și să se distingă în raport cu celelalte rafinării din țară. Printr-un flux foarte bine pus la punct, Vega Ploiești crește în fiecare an, iar Rompetrol Rafinare face eforturi mari să dezvolte această unitate de producție, atât de importantă pentru multe domenii de activitate din țară. De exemplu, bitumul produs la Vega este o carte de vizită puternică și suntem convinși că vom putea crește randamentele pentru acest produs foarte valoros”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare, în comunicat.

În 2019, rafinăria prahoveană a reușit să consemneze recorduri operaționale la producția de bitum (120.000 de tone), respectiv producția de hexan (92.000). Un nivel de producție ridicat a fost menținut și în primele 9 luni ale lui 2020, cu un total de 265.000 de tone de materii prime și semifabricate procesate.

Producția în creștere este susținută de instalația de bitum modificat cu polimeri, ridicată în 2007, după preluarea pachetului majoritar de către KMG International, cu un efort investițional de peste 7 milioane de dolari. În perioada următoare, KMG International intenționează să facă investiții suplimentare în sectorul producției de bitum, având în vedere cererea în creștere pentru produsul absolut necesar în dezvoltarea infrastructurii rutiere, la nivel național.

În prezent, rafinăria nu mai prelucrează țiței, ci numai produse distilate medii, provenite de la Petromidia Năvodari. Astfel, chiar dacă este cea mai mică unitate de profil din țară, cu o capacitate de producție anuală de aproximativ 400.000 de tone, Vega Ploiești dezvoltă exclusiv produse cu valoare adăugată ridicată.

 

“În rafinăria Vega Ploiești se fac eforturi considerabile și în ceea ce privește protecția mediului și limitarea impactului activității industriale. Numai în 2019 au avut loc modernizări în valoare de peste 8 milioane de dolari (noul sistem de recuperare a vaporilor, incinerator nou pentru arderea în siguranță a gazelor rezultate în urma proceselor tehnologice, înlocuirea cuptorului din instalația de Distilare în Vid), cu efect direct în scăderea nivelului noxelor și a presiunii pe mediul înconjurător.

În același timp, Rompetrol Rafinare desfășoară una dintre cele mai ample operațiuni ecologice din istoria recentă a României: remedierea batalelor rezultate în urma activității de rafinare din ultimul secol. La terminarea operațiunilor, zona va fi renaturată și monitorizată timp de 30 de ani”, se mai arată în comunicat.

Istoria rafinăriei Vega

Vega Ploiești a fost dată în folosință în 1905, iar Lazăr Edeleanu a fost unul dintre primii directori generali ai rafinăriei, chimist român care și-a lăsat amprenta asupra industriei de rafinare, prin dezvoltarea unui procedeu care îi poartă numele și care constă în rafinarea produselor petroliere cu dioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigură extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice, un proces folosit pentru prima dată în lume în rafinăria Vega.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, rafinăria Vega este incendiată, fiind afectate instalații importante și peste 80% din cele 50 de rezervoare. După investiții capitale, Vega ajunge să fie considerată a doua cea mai bună rafinărie din totalul de 46 existente în țară, în 1919.

Istoria celei mai longevive rafinării din România a cuprins și un episod care a frânat dezvoltarea unității: bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, care au afectat aproximativ 90% din rafinărie, considerată la momentul respectiv un obiectiv strategic.

În urma unei modernizări capitale realizate în perioada 1955-1958, rafinăria a început să producă detergenți, vaselină farmaceutică sau bitumuri speciale.

În 1999, unitatea de producție din Ploiești a fost privatizată și cumpărată de Rompetrol, companie care a salvat de la dispariție rafinăria aflată în procedură de lichidare pentru aproximativ 8 luni. Apoi, Rompetrol a demarat un proiect de investiții, menit să retehnologizeze rafinăria. Dezvoltarea este continuată constant și după preluarea pachetului majoritar de către Grupul KMG International, care a pus tot mai mult accentul pe produsele cu valoare adăugată ridicată.

Rând pe rând, instalațile din Vega Ploiești au fost modernizate, pentru creșterea capacității de producție: instalația de Hexan în 2011, instalația de Distilare în Vid în 2013 sau noua instalație de recuperare a vaporilor în 2019.

Vega funcționează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia –  Năvodari, cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *