engie

Vânzările de gaze ale Engie în România au scăzut în 2019, dar cele de electricitate s-au dublat

Engie și-a scăzut cu 5% vânzările de gaze în România în primele șase luni ale lui 2019, pe fondul unei ușoare creșteri a cantităților distribuite, dar și-a dublat vânzările de energie electrică.

Grupul francez Engie, unul din cei doi mari jucători pe piața gazelor din România, a raportat, pentru prima jumătate a acestui an, vânzări de aproape 20 TWh de gaze naturale (19,9 TWh) către clienții finali, potrivit datelor publicate la nivel global.

Potrivit aceleiași surse, în primul semestru al anului trecut, volumele vândute clienților finali din România s-au ridicat la 21 TWh, ceea ce înseamnă că vânzările au scăzut, în termeni de volum, cu circa 5%. Asta în condițiile în care cantitățile de gaz distribuite prin rețeaua operată de Engie au crescut ușor, de la 26 TWh în primele șase luni din 2018, la 26,7 TWh acum.

De câțiva ani, Engie este activ în România și pe piața de electricitate, deținând capacități de producție din surse regenerabile și este și furnizor. Dacă pe partea de furnizare de gaze Engie a consemnat scăderi, pe partea de vânzare de electricitate, compania raportează o creștere abruptă în România: 2,8 TWh în primul semestru al acestui an, față de 1,4 TWh în primul semestru din 2018. Deci vânzări duble.

Grupul Engie este prezent în Romania în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. Engie Romania deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, Engie Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 19.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.620 de angajaţi.

 


There are no comments

Add yours