Valea Jiului se poate dezvolta prin agricultură, turism, energie regenerabilă – Greenpeace și Bankwatchc

Organizațiile Greenpeace România și Bankwatch România au lansat luni, 23 septembrie, la Palatul Cultural al Minerului din Lupeni, raportul “Tranziție justă în Hunedoara – Diversificare economică, echitabilă și durabilă”, material pregătit de Centrul Român de  Politici Economice, potrivit unui comunicat de presă.

Iată integral comunicatul de presă:

Studiul este dedicat identificării alternativelor de dezvoltare a Văii Jiului, ca modalități de înlocuire a profilului monoindustrial bazat pe exploatarea cărbunelui. La eveniment au participat autorități locale și regionale, asociații, sindicate, reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și ai Universității din Petroșani.

Închiderea minelor reprezintă un pas important în obiectivul principal de decarbonizare, însă asigurarea tranziției post-închidere reprezintă o provocare, în special pentru comunitățile direct afectate de acest proces. Deși fiecare proces de închidere a unei mine are particularitățile sale,  este comună nevoia unui model de dezvoltare bazat pe politici publice locale, concepute pentru a susține economia locală și a reduce impactul negativ asupra comunităților.

Scenariile de dezvoltare, axate pe cele 3 sectoare primare ale economiei (agricultură, industrii, servicii) și rezultate în urma unor modelări macro economice, sunt construite ca alternative viabile, echitabile și durabile. Ele pun accent pe numărul de locuri de muncă create, costurile și beneficiile rezultate. În sectorul primar, care include microferme de animale sau cultivarea arbuștilor fructiferi, până în 2030 se pot crea beneficii nete de 420 milioane lei și 760 de locuri de muncă. Sectorul secundar (energie regenerabilă, creșterea eficienței energetice a clădirilor etc ) ar produce beneficii nete de 150 milioane lei și 1520 locuri de muncă. Nu în ultimul rând, impactul total al sectorului terțiar (dezvoltarea structurilor de sprijin, agropensiuni, turism în natură) va fi de 181,27 milioane de lei și 434 de locuri de muncă.

 

Din recomandările enunțate în raport, pentru ca scenariile să prindă contur, amintim: elaborarea și implementarea unor programe de calificare/recalificare/instruire; creșterea competitivității produselor și serviciilor oferite de către mediul privat; identificarea domeniilor cheie pentru implicarea locuitorilor; creșterea conectivității zonei prin atragerea de investiții în domeniul transporturilor; întărirea capacității administrative; stimularea colaborării dintre actorii locali – societate civilă, autorități publice, mediul privat și structurile de învățământ.

Contextul național și european este favorabil pentru a implementa soluțiile enunțate în raport. Valea Jiului este regiune pilot în cadrul Platformei pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție și multe părți interesate sunt implicate activ în acest proces. Raportul este relevant și pentru realizarea Strategiei de dezvoltare a regiunii, document definitoriu pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027.

“Ne dorim foarte mult ca studiul lansat astăzi să fie preluat de către Ministerul Fondurilor Europene pentru definirea Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului. Studiul arată foarte clar că cele mai valoroase resurse nu sunt ascunse sub pământ. Valea Jiului este propice pentru dezvoltarea de micro-ferme, agricultura ecologică, turism sau pentru proiecte de energie regenerabilă.”, a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii Greenpeace România. “Platforma reprezintă o oportunitate pentru crearea de locuri de muncă, însă acestea nu vor fi de durată și bine plătite dacă nu sunt rezolvate și celelalte probleme, precum recalificarea sau infrastructura”, a completat Alexandru Mustață, coordonator de campanii Bankwatch România.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 50 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice.

Asociația Bankwatch România este o organizație non-profit înființată în anul 2012 cu scopul de a preveni proiectele finanțate din fonduri publice care au un impact negativ asupra mediului și drepturilor omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *