Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la SEN

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat luni automat de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasica a centralei (protecţia unui transformator de evacuare putere), fără impact asupra securităţii nucleare, informează Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit sursei citate, specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile.

„Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, precizează reprezentanţii companiei.

“Declanșare intempestivă” este motivul opririi, potrivit datelor Transelectrica, de unde aflăm și că, cel puțin la acest moment, unitatea va fi repornită în data de 27 august, la ora 00.00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *