
Livrările de petrol rusesc către Ungaria prin conducta Drujba au fost suspendate marţi în urma atacului masiv ucrainean cu drone ce a ţintit regiunea capitalei ruse Moscova şi care a avariat de asemenea o staţie a acestei conducte, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei de presă MTI, citate de Agerpres.
Oficialul ungar a anunţat la scurt timp apoi că a fost informat de Rusia că între timp au fost efectuate reparaţiile necesare şi transportul petrolului prin conducta Drujba este în curs de a fi restabilit.
„În cazul în care conducta Drujba ajunge inoperabilă, aprovizionarea cu petrol a Ungariei şi Slovaciei va deveni practic imposibilă”, a remarcat Peter Szijjarto. „Comisia Europeană a garantat că nu vor exista atacuri asupra infrastructurii care furnizează energiei Ungariei”, dar „din păcate nu este prima dată când garanţiile Comisiei Europene sunt încălcate” de către Ucraina, a mai spus ministrul ungar.
Şi Slovacia a semnalat, prin compania sa Transpetrol, că fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba a fost oprit marţi şi aşteaptă reluarea acestuia în cursul serii.
Ungaria şi Slovacia au relaţii tensionate cu Kievul, atât ca urmare a refuzului premierilor Viktor Orban şi Robert Fico de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia, cât şi din cauza deciziei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a opri din ianuarie anul acesta tranzitul gazului rusesc prin conductele de pe teritoriul ucrainean.
Armata ucraineană a anunţat marţi dimineaţă că a lovit o rafinărie în atacul major cu drone efectuat asupra regiunii capitalei ruse Moscova, soldat cu cel puţin trei morţi în rândul civililor, atac prin care Ucraina încearcă să determine Rusia să accepte un armistiţiu aerian, însă Kremlinul consideră că salva de drone lansată asupra Moscovei riscă mai degrabă să torpileze eforturile de iniţiere a negocierilor de pace.
Conform Statului Major ucrainean, a fost lovită şi o fabrică din regiunea rusă Oriol, care furnizează asistenţă tehnologică pentru conducta petrolieră Drujba.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, au fost doborâte 337 de drone în acest atac, cel mai amplu efectuat de vreuna dintre cele două tabere de la începutul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.