Ungaria primește cantități-record de țiței din Kazahstan

Kazahstanul va fi o sursă importantă pentru securitatea energetică a Ungariei, după cum o demonstrează livrările record de 630.000 de tone de petrol din această țară din Asia Centrală în acest an, a declarat joi, la Astana, Péter Szijjártó, ministrul  ungar al afacerilor externe și comerțului.

Vorbind după un summit ungaro-kazah, Szijjártó a evidențiat cooperarea în domeniul energiei ca subiect principal pe agenda reuniunii, spunând că crizele politice, economice și de securitate globale din ultimii ani au făcut mai dificilă garantarea aprovizionării cu energie a Europei.

„Noi, ungurii, ne descurcăm bine pe acest front, pentru că privim securitatea energetică nu ca pe o problemă politică, ci ca pe una de realitate fizică, ceea ce înseamnă că vom putea garanta securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei, așa cum am făcut-o până acum”, a declarat Szijjártó, potrivit unui comunicat al ministerului.

Diversificarea va rămâne crucială și în viitor, iar guvernul Ungariei acordă o importanță strategică asigurării cât mai multor surse de energie pentru țară, a mai spus el.

„În cazul nostru, acest lucru nu înseamnă că vrem să înlocuim o sursă existentă cu alta, ci că vrem să putem procura energie din cât mai multe surse posibile”, a adăugat el.

Szijjártó a declarat că Kazahstanul va fi o sursă cheie pentru diversificare în perioada următoare, deoarece țara din Asia Centrală va juca un rol mai important în ceea ce privește livrările de petrol și gaze naturale către Ungaria. „În acest an cumpărăm deja un volum record de petrol din Kazahstan, care va fi livrat în Ungaria prin conducte și pe mare”, a declarat ministrul.

Ungaria va primi în acest an aproximativ 630.000 de tone de petrol din Kazahstan.

În plus, Szijjártó a salutat și faptul că firma ungară de petrol și gaze MOL și partenerii săi chinezi (SINOPEC – n.red.)  vor începe luna viitoare extracția de gaze din câmpul Karpovsky din Kazahstan. Creșterea producției va face ca rata de extracție a MOL să ajungă la aproximativ 100 de milioane de metri cubi pe an, a spus el.

Faptul că există o companie maghiară în acest câmp de gaze din Kazahstan va consolida securitatea energetică a Ungariei în următorii ani, a mai declarat Szijjártó.

Amintim că Ungaria este încă exceptată de la embargoul europen asupra importurilor de gaze, iar unica sa rafinnărie, Duna de la lângă Budapesta, operată de Mol, încă rafinează țiței rusesc care ajunge în țară prin conducta Druzhba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *