Ungaria își crește importurile de gaze din Rusia, pe ruta Turk Stream

Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turk Stream, care aduce gazele prin Serbia, a declarat sâmbătă un oficial al Ministerului de Externe ungar, transmite Reuters, citată de News.ro.

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menţinut ceea ce numeşte relaţii pragmatice cu Moscova de la invadarea Ucrainei de către Rusia, creând tensiuni cu unii aliaţi ai Uniunii Europene dornici să adopte o linie mai dură, scrie News.ro.

Ungaria, care este dependentă în proporţie de 85% de gazul rusesc, se opune ferm ideii oricăror sancţiuni UE asupra importurilor de gaze ruseşti, iar prim-ministrul Viktor Orban a făcut lobby din greu pentru a obţine o scutire de la sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei ruseşti.

Ministrul de Externe Peter Szijjarto s-a întâlnit luna trecută cu omologul său rus Serghei Lavrov, la Moscova, solicitând încă 700 de milioane de metri cubi de gaze, pe lângă un acord de furnizare pe termen lung existent cu Rusia, scrie News.ro.

Conform unui acord ulterior, Gazprom a început să suplimenteze fluxurile de gaze către Ungaria, vineri, a declarat într-un comunicat secretarul de stat al Ministerului de Externe ungar, Tamas Menczer.

Menczer a spus că Gazprom va adăuga 2,6 milioane de metri cubi de gaze suplimentari pe zi, livrărilor convenite anterior, prin Turkstream în august, volumul livrărilor din septembrie fiind în negocieri, scrie News.ro.

Ungaria a stocat 2,84 miliarde de metri cubi de gaze până la jumătatea lunii iulie, cel mai scăzut nivel din acea perioadă din ultimii cinci ani, pe baza datelor furnizate de autoritatea naţională de reglementare a energiei.

Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de începerea războiului în Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia, în cadrul acordului său pe termen lung cu Rusia, şi încă 1 miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria, scrie News.ro.

Acordul cu Gazprom este pe o perioadă de 15 ani, cu opţiune de modificare a cantităţilor achiziţionate după 10 ani.

O parte din gazele care ajung în Ungaria prin Turk Stream tranzitează și România. Totuși, azi fluxurile de ieșire spre rețeaua ungară nu erau mai mari decât de obicei, respectiv 4,6 milioane de metri cubi zilnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *