Guvernul de la Budapesta va analiza dacă se impune o intervenţie pentru reducerea preţului carburanţilor, după o analiză care va fi realizată de Oficiul central de statistică (KSH) aspra preţurilor medii în regiune, a declarat luni ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, într-un interviu pentru cotidianul financiar Vilaggazdasag, preluat de Reuters și ultrerior de Agerpres.
Săptămâna trecută, acelaşi Marton Nagy a pus presiune asupra distribuitorilor de combustibili să reducă preţurile la pompă până la un nivel apropiat de media din Europa Centrală, în cadrul unor măsuri mai ample de intervenţii asupra stabilirii preţurilor demarate de guvernul ungar după cea ţara vecină a înregistrat cel mai mare salt al inflaţiei din Uniunea Europeană.
„Răbdarea Guvernului se epuizează, după cum se vede din evenimentele din ultimele zile… În opinia noastră, preţurile combustibililor pe piaţa locală sunt cu 7-9% mai mari decât media regională”, a declarat Marton Nagy.
La o întâlnire care a avut loc joia trecută, ministrul ungar al Economiei a făcut un apel către Asociaţia distribuitorilor de carburanţi din Ungaria, precum şi către grupul de petrol şi gaze MOL, să adere la acord, conform căruia preţurile interne la combustibili trebuie să fie în intervalul mediu al regiunii. Acest apel a venit după ce preţurile la benzină în Ungaria au urcat până la 642 de forinţi (1,75 dolari) per litru, cu multe peste media regională.
Pentru a evita dezbaterile cu privire la care este preţul mediu la nivel regional, Executivul de la Budapesta a cerut Oficiului central de statistică (KSH) să publice, în cursul acestei luni, datele privind preţurile medii la carburanţi în ţările vecine, „după care Guvernul poate decide dacă intervine sau nu pe piaţa carburanţilor”, a spus Nagy.
Guvernul ungar a eliminat plafonul impus preţurilor la carburanţi în luna decembrie 2022, după ce lipsa importurilor şi achiziţiile motivate de panică au dus la probleme în aprovizionarea cu combustibili, dar a promis că va interveni din nou dacă preţurile cresc peste media din regiune.