Compania ungară Horizon Energy Kft. şi TDE Services au descoperit cel mai mare câmp petrolifer din ţară din ultimele trei decenii printr-o cooperare maghiaro-americană, potrivit portalului de ştiri economice G7.hu, preluat de Budapest Business Journal, scrie News.ro.
Câmpul a fost găsit în apropierea râului Drava, în partea de sud a Ungariei, lângă două sate mici din judeţul Baranya, Istvándi şi Kétújfalu. Experţii au creat cutremure artificiale în apropierea teritoriului pentru a explora dimensiunile rezervelor de petrol subterane cu ajutorul dispozitivelor de măsurare, scrie News.ro.
Cantitatea de ţiţei estimată a fi extrasă se ridică la 11.000 de barili pe zi, aproape la fel de mare ca cea a companiei de petrol şi gaze MOL, de 13.000 de barili pe zi în 2018. G7.hu arată că această cantitate ar putea fi chiar mai mare, având în vedere că dezvoltarea planificată include o staţie mare de transfer de petrol în Szigetvár (la 246 km sud-vest de Budapesta) lângă câmpul petrolier.
Este totodată preconizat ca extinderea capacităţii sistemului principal de colectare să se efectueze în a doua fază a dezvoltării, însemnând o creştere până la 15.000 de barili de petrol pe zi.
Conform calculelor efectuate, cele 30 de puţuri vor putea extrage în jur de 475 barili pe zi fiecare, producţia totală putându-se ridica la 14.200 de barili pe zi.
Horizon Energy activează pe piaţa internă din Ungaria de peste 20 de ani.