enel
enel

Fiecare român a stat în beznă aproape șase ore, în medie, în anul 2019. Situația pe regiuni și performanța fiecărui distribuitor

Valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de energie electrică a fost, în 2019, de 350 de minute, pentru un consumator racordat la sistemul de distribuţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Vestea bună este că această valoare este cu aproape o oră (58 de minute) mai mică decât cea de anul trecut. Indicatorul este încă mare faţă de cel din statele dezvoltate, mai ales la întreruperile neplanificate. Cel mai puţin au avut de suferit bucureştenii, iar cel mai mult cei din Moldova, la fel ca și anul trecut.

Unul dintre cei mai relevanţi indicatori luaţi în calcul pentru a măsura calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică este SAIDI (System Average Interruption Duration Index): durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, care reprezintă timpul mediu de întrerupere a utilizatorilor la nivel de operator de distribuţie, calculat ca o medie ponderată, împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi la numărul total de utilizatori deserviți de respectivul operator.

Indicatorul SAIDI se referă atât la întreruperile planificate de operatorul reţelei de distribuţie, cât şi la cele neplanificate şi se calculează şi pentru mediul urban şi pentru mediul rural.

În medie, la nivel national, indicele SAIDI cumulat a fost, în 2019, de 350 minute (opriri planificate şi accidentale), adică cinci ore şi 50 de minute. Este o scădere semnificativă, la nivel national, cu 58 de minute, faţă de cele aproape 408 minute raportate de ANRE pentru anul 2018.

Din cele 350 minute, 171 de minute (183 anul precedent) reprezintă media întreruperilor planificate în alimentarea cu energie electrică a fiecărui client, iar 179 de minute (224 anul trecut) înseamnă durata medie a întreruperilor neplanificate, care au survenit din vina distribuitorului de energie. Durata întreruperilor variază foarte mult, între cele opt zone de distribuţie a energiei electrice din România, dar şi între mediul urban şi cel rural.

Mai jos puteţi vedea situaţia întreruperilor planificate şi accidentale pentru fiecare zonă de distribuţie din România:

Cel mai puţin au stat așadar în beznă locuitorii din regiunea Muntenia Sud (Bucureşti, Ilfov, Giurgiu), deservită de italienii de la Enel: 197 de minute, iar cel mai mult cei din Moldova, (476 de minute). Asta pentru valorile totale, dar merită făcută distincția între întreruperile planificate și cele accidentale (SAIDI neplanificat), adică cele neprogramate, pentru că acest ultim indicator este mai relevant pentru calitatea serviciului de alimentare cu energie electrică.

„Valorile agregate de ansamblu pentru SAIDI, întreruperi neplanificate (cazul d), au valori cuprinse între 142,8 min/an pentru E-Distribuție Muntenia şi 227,4 min/an pentru E-Distributie Banat, respectiv valoarea medie pe ţară este de 178,91 min/an, valori mai mari decât intervalul de valori de circa 20 – 100 min/an înregistrate în ţările europene avansate”, se arată în raportul ANRE.
Vestea bună este că acești indicatori se îmbunătățesc de la an la an în România, mai ales el pentru întreruperile neplanificate, și sunt efect al investițiilor făcute de companiile de distribuție, inclusiv în digitalizarea rețelelor.

Iată mai jos evoluția din ultimii ani a indicatorilor SAIDI

Cum au evoluat timpii de întrerupere pentru toţi distribuitorii

Pentru a evalua şi compara performanţa fiecarui distribuitor anul trecut, am ales să comparăm SAIDI neplanificat în anii 2019 şi 2018, pe motiv că întreruperile planificate pot apărea ca urmare a investiţiilor făcute în reţele, care de multe ori au nevoie de întreruperea temporară şi planificată a alimentării. Iată situaţia pentru fiecare distribuitor în parte:

E-Distribuţie Muntenia (Enel): 142 de minute în 2019 față de 138 de minute în 2018. Înrăutățire cu 2,9%

E-Distribuţie Banat (Enel): 227 de minute în 2019 față de 214 minute în 2018. Înrăutățire cu 6%

E-Distribuţie Dobrogea (Enel): 147 de minute în 2019 față de 188 de minute în 2018. Îmbunătățire cu 21%

Distribuţie Energie Oltenia (CEZ): 205 minute în 2019 față de 265 de minute în 2018. Îmbunătăţire cu 22%

Delgaz Grid (E.On): 188 de minute în 2019, față de 254 de minute în 2018. Îmbunătăţire cu 26%

SDEE Transivania Nord (Electrica): 150 de minute în 2019, față de 246 minute în 2018. Îmbunătăţire cu 39%

SDEE Transivania Sud (Electrica): 186 de minute în 2019 față de 250 de minute în 2018. Îmbunătăţire de 25%.

SDEE Muntenia Nord (Electrica): 179 de minute în 2019 față de 207 minute în 2018. Îmbunătăţire cu 13%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *