Un milion de germani au centrală electrică de balcon

Numărul centralelor electrice de balcon din Germania s-a dublat în ultimul an şi se apropie de un milion de unităţi, a anunţat miercuri Asociaţia germană a industriei solare (BSW), transmite DPA, citată de Agerpres.

Centralele electrice de balcon sunt panouri solare de mici dimensiuni, special concepute pentru a fi montate pe balcoane, faţade sau terase şi a căror putere este limitată la 800 de waţi. Aceste instalaţii introduc energie în reţeaua proprietarului, care în consecinţă are nevoie de mai puţină electricitate de la reţeaua naţională.

„Noi plecăm de la ipoteza că centrala electrică de balcon cu numărul un milion a fost deja instalată, având în vedere că la Agenţia Federală a Reţelelor din Germania continuă să vină, cu întârziere, date referitoare la instalări”, a declarat directorul general de la BSW, Carsten Konig.

Datele oficiale ale Agenţiei Federale a Reţelelor din Germania arată că marţi erau în funcţiune 975.583 de centrale electrice de balcon. Însă aceste cifre nu mai sunt de actualitate, deoarece se aplică un termen limită de o lună în care trebuie să înregistrezi în mod oficial instalarea de panouri solare.

Numărul de centrale electrice de balcon din Germania a trecut pragul de 500.000 de unităţi la începutul lunii iunie 2024.

„Achiziţionarea unei centrale electrice de balcon se amortizează într-o perioadă de timp cuprinsă între doi ani jumătate şi cinci ani”, arată o analiză efectuată de comparatorul de preţuri Verivox. Balcoanele orientate spre sud generează cea mai mare cantitate de electricitate, în cazul în care dispozitivul este montat uşor în unghi şi nu este acoperit de umbră.

Un sondaj efectuat de Verivox a descoperit că 9% din cei 1.007 de respondenţi au declarat că au o centrală electrică de balcon în timp ce 17% intenţionează să instaleze o astfel de centrală. Aproximativ 21% dintre respondenţi au declarat că nu au spaţiul necesar iar 15% cred că nu este rentabil să îţi instalezi o astfel de centrală. Alţi 19% dintre respondenţi au spus că nu îşi doresc o astfel de centrală.

1 Comment

  1. Probabil ca nemtii nu au băieți deștepți(a se citi mafioți) în domeniul vânzării de energie către consumatorii finali.Am putea să-i exportăm pe cei de la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *