Un miliard de euro investit în plus în rețeaua electrică înseamnă în final 10 miliarde de euro în plus la PIB – Volker Raffel, E.On.

Șeful E.On România, companie care operează rețeaua de distribuție a energiei în zona Moldovei, spune că investițiile suplimentare în rețele, care nu se fac pentru că reglementatorul se fereste să crească tarifele de distrbuție, ajung în final să fie benefice pentru toți, și în final și factura va scădea.

“Dacă investim un miliard de euro mai mult în acest sector, în fiecare an, vedem în factura finală un impact de +3%,. Dacă factura finală este pentru un client mare, cu un preț de 1,3 lei/kWh, vorbim despre o creștere de +3% ca să finanțăm aceste miliarde de euro investite adițional în România.

Pe de-o parte, vorbim despre banii europeni (finanțarea din Fondul pentru Modernizarea, dar la care operatorii de distribuție trebuie să vină cu co-finanțare – n.red.) pe de altă parte finanțăm pentru următorii 40 de ani. Chiar dacă investim 1 miliard de euro adițional în fiecare an, impactul în factura anului viitor este de doar câțiva bani, 3-4 bani/kWh.

Dar dacă investim acest miliard, el este cheltuit mai departe,.Dacă investim noi, aproape 97% din bani ajung la furnizorii noștri, la partenerii noștri autohtoni, români. Este estimat că 1 miliard de euro are un impact în PIB de aproape 10 miliarde de euro anual, adițional”, a spus Volker Raffel la Zf Power Summit.

Discuția despre nivelul investițiilor în rețea se poartă de fiecare dată în contextul în care reglementatorul ia în calcul și gradul de suportabilitate a facturilor, care conțin și un tarif reglementat de distribuție, care crește ca urmare a recuperării investițiilor, cu marja reglementată, de către operatori. Firmele cer o rată de rentabilitate mai mare, pe motv că așa pot atrage resurse financiare suplimentare iar ANRE este preocupat ca acest nivel să fie cât mai mic posibil, dorind însă să se facă și investițiile în rețesa

Volker a spus că sumele care urmează să fie investite în rețele sunt mult mai mici decât cele necesare, estimate la 10-11 miiliarde de euro până în 2030 și cere o îmbunătățire a cadrului de reglementare

“Cred că a fost un blocaj de înțelegere, s-au uitat doar la tariful de distribuție, nimeni nu a vrut să-l crească pentru a proteja populația. Cred că acum s-a creat un cadru, am început o discuție pentru cadrul de reglementare, atât pentru gaze naturale, cât și pentru energie electrică. Avantajele sunt evidente, am toată speranța că o să reechilibrăm situația, în momentul de față nu suntem la echilibru. Dacă ajungem acolo, putem să deblocăm aceste investiții, tot sectorul este pregătit să o facă. Vrem, avem bănci care sunt gata, studiile de fezabilitate sunt făcute, doar lipsește cadrul de reglementare. Dacă mergem țintit, putem să deblocăm aceste investiții”, a sous Volker Raffel.

El a dat și două exemple despre cum rețeaua mai bună poate în final să reducă factura.

“Dacă construim rețele mai bine, putem să avem mai multă energie electrică în rețea. Întotdeauna menționez un exemplu cu o străduță cu 10 case, unde toți au panouri fotovoltaice, dar la ora 10.00 e prea mult soare, iar energia nu poate să fie absorbită, nu ajunge în piață. Dacă ar ajunge în piață, am avea un preț mai mic.

Un alt efect este consumul de energie electrică. Am văzut scăderi de consum, dar dacă vine cineva care vrea să construiască o fabrică și vrea să fie conectat, el trebuie să plătească racordarea, care este scumpă. Și vine un investitor care spune că dacă este atât de scumpă doar racordarea la rețea, atunci nu mai investește. Dacă rețeaua este mai bine pregătită, această investiție devine mai mică pentru clientul respectiv. Dacă el vine, avem un consum mai mare de energie electrică în România, avem un PIB mai mare, dar în același timp scade și tariful de distribuție”, a mai spus șeful E.On România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *