Un grup de firme coreene vrea să facă o centrală pe gaze de 1.000 MW la Mintia și să participe la proiectele pe gaze ale CE Oltenia

Un grup de firme din Coreea de Sud, format din firmele AKEDA, Hyundai Power Systems și BKB intenționează să investească într-o centrală electrică în ciclu combinat și într-un parc fotovoltaic la Mintia, potrivit declarațiilor investitorilor. Coreenii ar dori să se asocieze și cu CE Oltenia în proiectele de centrale pe gaze.

Grupul de firme din Coreea de Sud a depus deja o oefrtă neangajantă pentru a prelua activele termocentralei Minitia, unde dorește să construiască o centralp pe gaze în ciclu combinat de 1.000 MW, proiect pentru care estimează că vor cheltui circa 1,3 miliarde de dolari. Declarația a fost făcută de Siwoo Chung, CEO al BKB, la o întâlnire cu presa. El a mai spus că la Mintia există și premise pentru a se face un parc fotovoltaic de circa 110 MW.

“Suntem interesați să investim în producția de energie electrică din România (…) Am trimis deja ofertă neangajantă pentru Mintia, știm că există o procedură de privatizare. Dacă vom merge mai departe, de executarea proiectului se va ocupa Hyundai, un grup reprezentativ în Koreea. Mintia are angajați cu experiență și este foarte posibil să angajăm oameni de acoclo. Pe parcursul investiției, vom fi preocupați în special de dezvoltarea regiunii”, a spus Siwoo Chung. El a mai afirmat că finanțarea ca fi asigurată de consorțiu, în cazul în care acesta se va califica.

De asemenea, consorțiul coreean este interesant să participe și la proiectele de centrale pe gaze și la cele fotovoltaice care vor fi derulate de Complexul Energetic Oltenia. La fel, a trimis o ofertă neangajantă de a deveni partener al companiei românești într-una dintre companiile de proiect (SPV – special purpose vehicle) care va costrui una dintre cele două capacități noi pe gaze, la Turceni și Ișalnița.

Oficialii consorțiului coreean au făcut deja vizite, atât la Mintia, cât și la Paroșeni, centrale ale definctului Complex Energetic Hunedoara, dar și la cele patru centrale al CE Oltenia și au discutat cu oamenii din conducerea celor două companii. De asemenea, au avut discuții și cu ministrul Energiei, Virgil Popescu.

”La sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara a avut loc astăzi o întâlnire între prefectul Călin Petru Marian și o delegație a unui consorțiu de firme sud coreene interesat în achiziționarea Termocentralei Mintia. La discuții au fost prezenți subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell precum și administratorul special al CEH, Cristian Roșu, împreună cu reprezentantul administratorului judiciar, Emil Gros. Grupul de firme din Coreea de Sud, format din companiile AKEDA, Hyundai- Power Systems și BKB, intenționează să cumpere și să investească la Termocentrala Mintia, astfel încât producția de energie electrică să aibă la bază grupuri pe gaz metan și panouri fotovoltaice”, a informat ieri Prefectura Hunedoara.

Oficialii consorțiului au spus că operează la nivel global capacități energetice de 20.000 MW.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *