Un conglomerat din Singapore, Keppel, a cumpărat 20% din acțiunile MET Holding, pentru 53 mil. euro

Keppel Energy, parte a unui conglomerat cu sediul în Singapore, a cumpărat 20% din acțiunile grupului energetic MET, prezent și pe piața din România, potrivit unui comunicat de la Bursa din Singapore.

Keppel plătește pentru cele 20% din acțiunile MET Holding cumpărate 53 de milioane de euro, potrivit anunțului companiei. După finalizarea achiziției, MET și Keppel Corporation vor fi parteneri în proiecte în energie în Europa.

Keppel este un conglomerat din Singapore, cu afaceri în domeniul energetic, operațiuni offshore și maritime, construcții navale, imobiliare, infrastructură, telecom, cu 30.000 de angajați.

MET Group este o companie europeană integrată de energie, cu sediul în Elveția, având activități în domeniul gazelor naturale, al energiei și al petrolului. MET activează în Austria, Bulgaria, Croația, Ungaria, Italia, Lituania, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Elveția, Turcia, Ucraina și Marea Britanie. MET Group are peste 1.700 de angajați, de aproape 40 de naționalități. În România, filiala grupului – MET România Energy furnizează energie electrică şi gaze naturale consumatorilor finali și oferă servicii energetice clienţilor săi.

Keppel a cumpărat 20% din MET, în ideea unui parteneriat pentru o creștere pe piața europeană, a spus Petre Stroe, CEO Met Energy România. Acesta a adăugat că MET este singurul furnizor nelistat de la noi care are în acționariat o companie privată.

Acuzații de mită

Potrivit Bloomberg, în 2017, Keppel Offshore & Marine Ltd., cel mai mare constructor de platforme petroliere din lume, a fost de acord să plătească 422 de milioane de dolari pentru a pune capăt unei acuzații de dare de mită în SUA pentru plăți ilegale către funcționarii de la Petroleo Brasileiro SA, compania petrolieră de stat din Brazilia și către guvernul politic de atunci.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *