Ultimul grup al termocentralei Ișalnița a fost oprit la 1 ianuarie. “Se respectă la virgulă programul de închidere, dar punerea în funcțiune a instalațiilor noi e mult întârziată”

Ultimul grup al termocentralei pe cărbune de la Ișalnița, pusă în funcțiune în anii ’60, a fost oprit pe 1 ianuarie puțin după miezul nopții și este trecut în rezervă de capacitate, conform planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, convenit cu Comisia Europeană.

Blocul 7 al termocentralei pe cărbune de la Ișalnița, de lângă Craiova, ultimul grup de 315 MW al termocentralei care avea cândva o putere instalată de peste 1.000 MW a fost oprit în dimineața zilei de 1 ianuarie și trecut în rezervă tehnică, exact cum este stabilit în planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CEO).

“De la 1 ianuarie suntem trecuți în program de rezervă, grupul va mai funcționa doar dacă va mai fi nevoie. Acum este oprit, este posibil să mai fie pornit peste o săptămână, stocuri de cărbune mai sunt, dar rămâne de văzut dacă mai e nevoie de noi”, ne-a spus Nicușor Văduva, lider de sindicat la Ișalnița, care se declară însă sceptic asupra viitorului.

“Faptul că s-a oprit pe 1 ianuarie la ora 1 dimineața imi arată că se respectă la virgulă programul de închidere, dar termenele de punere în funcțiune ale instalațiilor noi sunt mult întârziate. Nu s-a pus nici măcar un panou, ce să mai vorbim despre un parc fotovoltaic? Speram la o altă abordare”, ne-a mai spus Văduva, care crede că, dacă va mai fi repornit, ultimul grup de la Ișalnița va mai funcționa doar până la finalul acestei ierni.

Liderul sindical mai spune că, chiar și în ciuda lipsei fondurilor din ultimii ani, atît grupul 7, oprit acum și trecut în rezervă, cât și grupul 8, oprit acum trei ani, mai aveau ore de funcționare și mai puteau produce energie electrică dacă li se mai permitea funcționarea.

Termocentrala de la Ișalnița a fost pusă în funcțiune în perioada 1964-1967 marcând o premieră în România – grupul de 315 MW pornit atunci era cel mai mare din țară la vremea respectivă. La sfârștitul perioadei comuniste, centrala avea o capacitate de circa 1.000 MW și s-a spus deseori că grupurile de 315 MW au fost cele mai fiabile grupuri energetice din perioada anilor ’80-’90. Treptat, capacitatea termocentralei s-a restrâns, și, acum mai funcționa un singur grup de 315 MW, grupul 7, grupul 8 de aceeași capacitate fiind închis definitiv în anul 2021.

Acum un an și jumătate Ciolacu promitea că nu se închide, toamna aceasta Burduja încerca să convingă Bruxelles-ul să ne mai lase să folosim cărbune

Marcel Ciolacu, la acea vreme doar președinte al PSD, spunea în toamna lui 2022  că nu va permite ca termocentrala Ișalnița să fie oprită definitiv.„Nu vom permite niciodată ca termocentrala de la Ișalnița să se închidă și să ajungă la fier vechi. Am văzut că sunt tot felul de planuri pentru a trece la producția pe bază de gaze sau fotovoltaice. Foarte bine. E un lucru foarte bun. Am văzut în schimb azi-dimineață că în Germania un parc eolian construit în 2001 este acum în curs de dezmembrare, tocmai pentru a extinde exploatarea minei de lignit din zonă. Nu știu cât de bine sau rău fac cei din Germania, dar asta înseamnă să fii dinamic, asta înseamnă să știi ce se întâmplă în țara ta, asta înseamnă să ai lideri care iau decizii în timp real, nu iau decizii după lozinci sau după ce ne cere altcineva”, a spus atunci actualul prim-ministru.

Minsitrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost în octombrie 2023 la Bruxelles încercând să obțină o extindere a termenlor de funcționare a grupurilor pe cărbune ale CEO și a recunoscut că discuțiile cu oficialii Comisiei au fost “complexe”.

”Am căutat soluţii echilibrate şi am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanţă a sistemului energetic naţional, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susţinut ferm că nu putem renunţa la producţia de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc. Discuţiile vor continua la nivel tehnic (…) Ne dorim cu toţii energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură. Aceasta este prioritatea zero a mandatului meu de ministru”, a spus Burduja toamna trecută

Termenele de închidere

Potrivit programului de restructurare al CEO convenit cu Comisia Europeană, grupul 7 de la Ișalnița urma să fie oprit la finalul anului trecut, urmând a fi ținut în rezervă de capacitate până la finalul lui 2025. Așa cum a fost oprit vara trecută grupul 7 de la Turceni, de 330 MW, care va fi ținut în rezervă tot până la finalul lui 2025 – din ce știm noi, nu a mai fost repornit de atunci. Din 2026, la CEO ar mai urma să funcționeze un singur grup, la Rovinari, de 330 MW (până în 2030) și alte două să fie în rezervă.

Programul de restructurare al CEO presupune, în locul grupurilor pe lignit oprite, construirea a două centrale pe gaze, prin parteneriate cu Tinmar (430 MW la Turceni) și Alro (850 MW la Ișalnița) și parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 730 MW, în parteneriat cu Petrom și Tinmar, dar proiectele sunt întîrziate, mai ales în ceea ce privește centralele pe gaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *