Uniunea Europeană intenţionează ca luna viitoare să facă primii paşi pe piaţa globală a gazelor naturale sub forma unui grup de cumpărători, în încercarea de a coborî preţurile la energie, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Estimările iniţiale evaluează cererea blocului comunitar şi a celor trei state vecine la 24 de miliarde metri cubi pentru următorii trei ani, susţine vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic. După ce licitaţia va fi lansată în luna aprilie, UE se aşteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu şi Africa să fie semnate undeva în jurul lunii iunie.
Achiziţiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creşterea costurilor cu energia, declanşată de întreruperea livrărilor ruseşti, după invadarea Ucrainei. Chiar dacă în prezent preţurile de referinţă la gaze sunt cu mult sub valorile record atinse în luna august a anului trecut, ele alimentează totuşi inflaţia şi reduc competitivitatea companiilor europene în cursa cu rivalii din SUA şi China.
„În mod clar am reuşit să inversăm tendinţele economice în Europa. Cred că creăm un nou sistem care va creşte competiţia şi va duce noi furnizori care vor duce preţurile la energie în jos. De la începutul acestui exerciţiu, există un interes enorm din partea furnizorilor internaţionali”, a spus Maros Sefcovic într-un interviu pentru Bloomberg.
Blocul comunitar a adoptat anul trecut mai multe reglementări în regim de urgenţă pentru a asigura că explozia preţurilor la energie nu se va mai repeta, inclusiv aceea conform căreia ţările UE trebuie să se asigure că firmele lor locale participă la agregarea cererii de gaze cu volume echivalente cu 15% din cantitatea de gaze necesară pentru a umple depozitele de gaze ale unei ţări până la 90% din capacitate. La nivelul întregului bloc comunitar, această cerinţă de 15% ar fi echivalentă cu o cantitate de 13,5 miliarde metri cubi de gaze, adică o mică parte din importurile totale de gaze ale blocului comunitar, care în 2021, potrivit datelor Eurostat, s-au situat la 338 miliarde metri cubi.
Sefcovic spune că există interes pentru achiziţii comune de gaze din partea consumatorilor industriali în sectoare precum oţelul, aluminiul, ceramica, sticla şi producţia auto.
Pe partea de ofertă, peste 50 de companii din întreaga lume sunt interesate să încheie contracte cu Europa, potrivit lui Sefcovic. După prima licitaţie, UE va organiza mai multe achiziţii comune pe o bază regulată pentru a se asigura că blocul are suficiente gaze naturale. Chiar dacă gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este deja la 61%, graţie unei ierni blânde, preocuparea s-a mutat deja spre reumplerea depozitelor înainte de viitorul sezon de iarnă.
„Sunt împotriva unei atitudini relaxate conform căreia cea mai dură perioadă a anului a trecut pentru că nu ştim ce ne pregăteşte anul acesta. Ceea ce este din ce în ce mai important este că trebuie să abordăm problema preţurilor. Nu ne putem alimenta economia la o diferenţă atât de mare de preţ comparativ cu SUA şi China”, a subliniat oficialul european.