UE își asumă un proiect major de industralizare în România: EIT InnoEnnergy intră în acționariatul fabricii de baterii litiu-ion de la Cernica. Producția va crește de 40 de ori în patru ani

Prime Batteries Technology, singurul producător de baterii liitiu-ion din România și din Europa de Sud-Est, cu fabrică lângă București, a semnat un acord de investiții cu EIT InnoEnnergy, entitate susținută de Instituţia Europene de Inovare şi Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

În urma acestui acord, EIT InnoEnergy va deveni de fapt acționar al Prime Batteries Technology,și va sprijini financiar compania în realizarea planului său ambițios de crește producția anuală la 8 GWh pe an. Necesarul total de investiții, din care instituția europeană va asigura schema de finanțare pentru o parte, este de circa 800 de milioane de euro, care vor crește de 40 de ori capacitate de producție a companiei românești.

“Având în vedere că valoarea pieței globale a bateriilor se va dubla în următorii patru ani, pe măsură ce cererea crește rapid pentru bateriile litiu-ion – iar în Europa această cerere depășește producția – creșterea dinamică și consolidarea lanțului de aprovizionare al continentului sunt vitale. UE ese pe cale să devină al doilea cel mai mare producător de baterii după China până în 2025, iar această investiție este un exemplu de expertiză și de alocare de resurse pentru a permite extinderea rapidă a capacității jucătorilor cheie de pe piață”, arată un comunicat de presă al EIT InnoEnergy.

“Prime Batteries Technology are o experiență de lungă durată în producerea de baterii și soluții de stocare personalizate într-o gamă largă de industrii, inclusiv auto, navală, mobilitate industrială și stocare a energiei. Înțelegerea aprofundată de către companie a nevoilor clienților, combinată cu acoperirea sa largă de soluții pentru lanțul valoric, a dus la parteneriate de succes cu firme mari din sectorul de distribuție a energiei, cu contractori EPC, și cu producători de energie regenerabilă din Regatul Unit, Germania, Norvegia, Spania, Italia, Polonia, Croația, Slovenia și Turcia”, mai spune comunicatul.

„Livrăm soluții avansate de stocare către diverși clienți internaționali și am securizat deja majoritatea comenzilor pentru producția din 2023 și 2024. Datorită cererii în creștere, trebuie să ne creștem capacitatea de producție. Ambiția noastră este să creștem producția anuală la 2 GWh până în 2024 și la 8 GWh până în 2026. Vom face acest lucru prin dezvoltarea în continuare a fabricii noastre care, și în același timp, vom produce baterii la un cost semnificativ mai mic”, spune Vicentiu Ciobanu, CEO al Prime Batteries Technology, în comunicat.

„Investiția activă în electrificarea Europei este cheia pentru securitatea energetică a continentului și pentru a accelera tranziția către durabilitate. Ne angajăm să găsim cele mai bune tehnologii și să sprijinim cele mai promițătoare companii pentru a le ajuta să crească și să aibă un impact real la o scară din ce în ce mai mare”, spune Diego Pavia, CEO al EIT InnoEnergy.

Creștere de 40 de ori a producției, 800 de milioane de euro investiții

Din datele noastre, fabrica de baterii de la Cernica a celor de la Prime Batteries Technology, un business controlat de Adrian Polec, are acum o capacitate de producție de 0,2 GWh pe an, așadar, cu sprijinul fondului european, capacitatea de producție va crește de 40 de ori, până la 8 GWh, în doar patru ani. Comunicatul nu spune care este valoarea totală a investiției în extindere, dar informațiile noastre vorbesc despre circa 800 de milioane de euro în total. Procesul de extindere al fabricii este gândit în două etape, iar pentru prima fază, de creștere până la capacitatea de 2 GWh, compania ar avea deja achiziționat terenul și ar fi obținut toate autorizările necesare. Pentru această primă fază, ar fi nevoie de circa 200 de milioane de euro.

Recent, compania a încheiat un acord financiar în valoare totală de 8,75 milioane de euro cu Grupul EximBank, destinat finanțării activității curente și include o linie de credit în valoare de 5 milioane de euro acordată de Banca Românească și o garanție de stat emisă de EximBank în numele și în contul statului, care acoperă 75% din valoarea finanțării.

Prime Batteries Technology este deținută în proporție de circa 70% de Adrian Polec, circa 20% de Florentin Vincențiu Ciobanu și 10% de grupul sud-african Metair, care controlează și Rombat – cel mai mare producător de baterii de plumb din România.

Sprijinit de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) al UE, EIT InnoEnergy ajută la finanțarea start-up-urilor și a companiilor active în domeniul tranziției energetice, în proiecte care vizează stocarea energiei, mobilitatea, sursele regenerabile și clădirile și orașele durabile. Are deja mai mult de 1.200 de parteneri, iar cele 180 de companii din portofoliul său ar urma să genereze venituri de 72,8 miliarde de euro până în 2030, în paralel cu o reducere a emisiilor de CO2 de 1,1 gigatone pe an, până atunci.

Foarte important în acest context, Institutul European de Inovare și Tehnologie și EIT InnoEnergy coordonează Alianța Europeană a Bateriilor, un proiect continental lansat în 2017 pentru a crea un lanț valoric al bateriilor complet, competitiv la nivel mondial și durabil în UE .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *