Odată cu apropierea momentului pentru o renunțare definitivă la gazul rusesc – pe baza planului Comisiei de oprire a fluxurilor până la 1 ianuarie 2028 – țările UE iau în considerare una dintre cele mai complexe și sensibile din punct de vedere tehnic propuneri: interzicerea fluxurilor mixte de gaze prin Turcia, atunci când acestea includ cantități rusești, potrivit presei de specialitate din Grecia.
„Aceasta este o încercare de a „închide robinetul” nu doar pentru încărcăturile rusești direct identificabile, ci și pentru rutele de aprovizionare indirecte – așa-numitele „fluxuri mixte” care ajung în Europa prin rețele precum conducta TurkStream.
Cantitățile transportate prin această rută sunt estimate la aproximativ 40 de milioane de metri cubi pe zi și constau din gaze de origine rusească, azeră și – într-o măsură mai mică – iraniană.
Impasul trasabilității
Obstacolul tehnic este enorm: gazul care trece prin rețeaua turcească nu mai poate fi distins în ceea ce privește originea sa exactă. Nu există mecanisme de urmărire pentru a dovedi care este țara de origine a moleculei de gaze. Acest lucru face „eliminarea” originii rusești practic imposibilă, potrivit analiștilor. Și, bineînțeles, creează lacuna perfectă pentru continuarea exporturilor rusești către piața europeană, prin intermediul unei țări intermediare precum Turcia, care nu este supusă restricțiilor UE.
Mixt sau pur? Dilema de la Bruxelles
Propunerea care a fost prezentată în cadrul consultărilor tehnice ale UE prevede două alternative:
- interdicție completă asupra oricărui import de gaze naturale de origine mixtă prin Turcia, dacă acesta conține încărcături rusești, indiferent de procent.
- Excepția parțială, cu condiția să existe posibilitatea unor „documente clare și verificabile” care să arate originea non-rusă.
În orice caz, obiectivul este unul singur: acela de a preveni eludarea planului european prin redirecționarea sau amestecarea gazelor.
Lacune juridice și definiții
În timpul consultărilor, mai multe state membre au subliniat, de asemenea, o ambiguitate juridică: deși foaia de parcurs a UE include o definiție a ceea ce înseamnă un „importator”, nu există o definiție clară a „importurilor” în sine. Acest lucru lasă loc la interpretări, în special în ceea ce privește cantitățile care circulă prin țări terțe, cum ar fi Serbia, care nu sunt membre ale UE.
Necesitatea unui cadru juridic mai strict, care să includă și fluxuri „tranzitorii” și definiția precisă a ceea ce este considerat import pe teritoriul Comunității, este acum imperativă.
Orar și rezervări
Statele membre au termen până pe 22 august pentru a depune amendamente la proiectul Comisiei de stopare a fluxurilor de gaze rusești. Scopul este de a avea un text european comun până pe 20 octombrie, dar nimic nu este sigur. Mai multe guverne pregătesc deja cereri de prelungire sau derogare, invocând fie dificultăți tehnice, fie probleme de securitate a aprovizionării. După toate probabilitățile, planul final nu va deveni obligatoriu înainte de sfârșitul lunii ianuarie 2026.
Dura realitate a cifrelor
În ciuda planurilor ambițioase și a declarațiilor politice, datele sunt necruțătoare: UE continuă să importe aproximativ 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale rusești prin conductă și lichefiate (LNG) pe zi. Fluxurile din conducta TurkStream acoperă 40% din această cantitate, majoritatea rămânând de origine rusească, în ciuda identității sale „mixte”.
Fără o reglementare clară și strict controlată, dependența energetică a Europei de Rusia va continua în spatele unui paravan de „dificultăți tehnice”. Marea întrebare nu mai este dacă UE dorește să se debaraseze de gazul rusesc – acest lucru a primit deja un răspuns politic. Întrebarea este dacă poate face acest lucru, în termeni realiști, operaționali și adecvați din punct de vedere juridic, notează publicația din Grecia.
