Turcia ar putea construi o centrală nucleară cu o firmă chineză, în partea europeană a țării

Turcia se apropie de un acord cu o companie chineză pentru a construi o centrală nucleară în Tracia, partea țării situată pe continentul european, a declarat ministrul Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, citat de presa de specialitate.

Turcia își propune să construiască reactoare modulare mici (SMR) cu o capacitate totală de 5 GW până în 2050, a dezvăluit ministrul. După ce a declarat că guvernul își propune să ajungă la o capacitate de 20 GW de energie nucleară în decurs de trei decenii, acesta a spus acum că negocierile privind cea de-a treia centrală nucleară convențională „au ajuns într-un punct foarte important”.

Aceasta va fi amplasată în Tracia de Est, zonă cunoscută și sub numele de Turcia europeană, a afirmat ministrul. Discuțiile sunt în curs cu o companie chineză, pe care oficialul nu a numit-o. „Există unele diferențe, dar nu majore”, a opinat el, care a mai spus că încheierea unui acord este „destul de aproape”.

Oficiali din China ar fi vizitat una dintre potențialele locații, dar aceasta nu a fost încă stabilită. Opțiunea pentru un amplasament în apropierea granițelor vestice ale țării ar putea stârni îngrijorări în Bulgaria și Grecia, țări vecine. „Trebuie să finalizăm acest lucru în următoarele câteva luni”, a subliniat Bayraktar.

O centrală nucleară este în construcție la Akkuyu, pe coasta mediteraneană. Amplasamentul celui de-al doilea proiect se află în provincia Sinop, în nordul îndepărtat. Negocierile cu Rosatom pentru instalația din Sinop sunt în curs de desfășurare, potrivit lui Bayraktar. „Suntem, de asemenea, în contact cu Coreea de Sud”, a subliniat el.

Primul reactor de la Akkuyu ar trebui să înceapă producția anul viitor, a mai spus ministrul. Contractantul rus Rosatom construiește acolo patru unități VVER-1200 cu o capacitate totală de 4,8 GW. Toate cele patru reactoare sunt programate să intre în funcțiune până la sfârșitul anului 2028 – primul dintre ele anul viitor.

De asemenea, Bayraktar a precizat că Turcia aspiră să își crească capacitatea de energie fotovoltaică la 42 GW până în 2035 și să aibă 18 GW în parcuri eoliene, din care 5 GW ar urma să fie offshore.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *