Trofeul Electricianului a fost câștigat în acest an de către E-Distribuție, la categoria “Distribuție energie electrică”

Cea mai importantă competiție din domeniul energiei electrice din România, Trofeul Electricianului, și-a desemnat joi seară câștigătorii celei de a 41-a ediții naționale, desfășurată anul acesta la Timișoara și organizată de către compania E-Distribuție Banat. Marele premiu, Trofeul Electricianului, a fost câștigat de către E-Distribuție, la categoria Distribuție energie electrică. Delgaz Grid și-a adjudecat trofeul pentru categoria Mentenanță, potrivit unui comunicat al E-Distribuție.

80 de specialiști din cadrul celor patru operatori de distribuție a energiei electrice (E-Distribuție, Distribuție Energie Electrică România (DEER), Delgaz Grid și Distribuție Oltenia) și Adrem Invest au concurat în cele opt probe la care s-au calificat. În premieră pentru competiție, anul acesta a fost organizată proba Trofeul Electricianului Junior, la care au participat 12 liceeni, electricienii de mâine.

”A fost o onoare să fim gazdele celei de-a 41-a ediții a Trofeului Electricianului, la Timișoara. Cei 80 de participanți au demonstrat, pe parcursul celor trei  zile de competiție, că performanța are în spate multe ore de pregătire, seriozitate și stăpânire de sine. Am avut  încredere în echipa E-Distribuție, știind că sunt un exemplu de profesionalism și au multă experiență în instalații. Suntem deosebit de mândri de colegii noștri ce au reușit performanța de a câștiga, pentru a 3-a ediție consecutivă, Marele Trofeu, la categoria Distribuție energie electrică”, a declarat Monica Hodor, Director General E-Distribuție.

Câștigătorii Trofeului Electricianului 2023:

  • E-Distribuție, Trofeul Electricianului 2023 – categoria Distribuție energie electrică
  • Delgaz Grid, Trofeul Electricianului 2023 – categoria Mentenanță
  • Categoria Exploatare rețea electrică de distribuție, MT-JT – echipa E-Distribuție
  • Categoria PRAM – echipa E-Distribuție
  • Categoria Exploatare stații electrice de transformare 110 kV/MT – echipa E-Distribuție
  • Categoria Măsurarea energiei electrice, verificare grupuri de măsurare – echipa Distribuție Oltenia
  • Categoria Montare și reparații echipament primar din stații electrice – echipa Delgaz Grid
  • Categoria Montare și reparații instalații de distribuție MT și JT – echipa Distribuție Energie Electrica Romania (DEER)
  • Defectoscopie LES MT ȘI JT – echipa Delgaz Grid
  • Trofeul Electricianului Junior – delegația Distribuție Oltenia
  • Premiu special – Zero Accidente – Delgaz Grid și Adrem Invest
  • Premiu special – Cel mai vârstnic participant – Distribuție Energie Electrică România
  • Premiu special – Cel mai tânăr participant – Adrem Invest

Trofeul Electricianului este cea mai complexă competiție profesională în domeniul energetic din România, ce precede Ziua Energeticianului, sărbătorită în data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, protectorul acestor profesioniști, statuată ca atare prin Decretul nr. 507/1972. Istoria acestei competiții începe în anul 1977 la Iași, unde a avut loc prima ediție. De atunci, competiția a fost organizată în fiecare an, până în pandemie. După trei ani de pauză, E-Distribuție a reluat organizarea acestui prestigios eveniment, la Timișoara, oraș care în 2023 este și Capitală Culturală Europeană.

Generații întregi de specialiști s-au confruntat în probele teoretice, practice sau cu public, demonstrându-și profesionalismul.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *