Trei sferturi dintre români doresc să se extragă gazele din Marea Neagră

75,6% dintre respondenții unui sondaj realizat de INSCOP sunt de acord cu exploatarea acestora, 14,7% nu sunt de acord și 9,6% nu știu sau nu răspund.

Acesta este unul dintre rezultatele unui sondaj care va fi inclus în “Barometrul de securitate energetică”, bazat pe o amplă cercetare sociologică realizată la nivel național de către INSCOP Research, care va fi prezentat vineri de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) și Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS).

Alte rezultate ale cercetării:

58% dintre români consideră că statul ar trebui să subvenționeze doar consumatorii de energie vulnerabili care au venituri mici

 65,9% dintre români doresc finalizarea construirii reactoarelor nucleare de la Cernavodă

 83,6% dintre români consideră că schimbările climatice sunt reale și produc efecte vizibile

 

Datele au fost culese în perioada 4 – 12 septembrie 2018 pe un eşantion de 1050 subiecţi reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95% pe un tipul de eșantion multi-stratificat, probabilistic.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom (50% fiecare), unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi.

ExxonMobil şi Petrom trebuia să anunţe încă de anul trecut dacă vor lua decizia finală de investiţie în privinţa exploatării comerciale, dar decizia a fost amânată de faptul că legea offshore, care stabilea cardul de reglementare şi de taxare, a fost adoptată prea târziu şi a crescut povara fiscală asupra companiilor. Exxon şi Petrom au investit deja 1,5 miliarde de dolari în explorările din Marea Neagră. Carlyle a anunțat că a luat decizia de investiție, dar a condiționat viitoarele livrări de schimbarea cadrului legislativ.

Potrivit estimărilor oficialilor de la Bucureşti, există circa 200 de miliarde de metri cubi de gaze rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică cele trei perimetre deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *