Raritate: s-a vândut energie eoliană pe piața la termen din București, pentru prima parte a anului viitor. Prețul e în jur de 100 de euro/MWh

Într-una din rarele tranzacții cât de cât semnificative de pe OPCOM din ultima vreme, cele două firme care operează parcul eolian de la Fânânele-Cogealac au vândut energie cu livrare în primele luni ale anului viitor.

Tomis Team și Ovidiu Development, cele două firme care operează parcul fotovoltaic de la Fântânele Cogealac din Dobrogea, de 600 MW, încă cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, au ieșit cu energie la vânzare, zilele trecute, pentru livrare în prima parte a anului viitor.

Într-una din rarele tranzacții semnificative din ultima vreme de pe piețele cu livrare la termen, cele două companii au scos la vânzare, pe platforma de contracte bilatrale LE-Flex, șapte pachete de energie, de câte 5 MW fiecare, cu livrare bandă, cinci dintre ele în primul trimestru din 2024, iar două în perioada 1 ianuarie- 30 aprilie 2024.

În total, o cantitate de 83.600 MWh. De fiecare dată, singura ofertă de răspuns a venit din partea Renovatio Trading, și s-au încheiat toate tranzacțiile, la prețuri cuprinse între 521 și 541 de lei/MWh, destul de apropiate de cele solicitate de producător.

Renovatio Trading, un business de 200 de milioane de euro în anul 2022, se ocupă și cu tradingul, dar și cu furnizarea la clienți finali.

Prețurile sunt mai mici decât ce indică actualele cotații ROPEX FM (prețurile medii din toate tranzacțiile încheiate deja cu livrare într-o anumit[ perioadă), care sunt în jurul valorii de 570 de lei/MWh pentru lunile ianuarie, februarie și martie, dar nu trebuie uitat că, în acest caz, producătorul primește și certificate verzi.

Amintim că și producătorii de energie electrică din surse regenerabile au de fapt plafonat prețul de vânzare la 450 de lei/MWh, câștigurile din orice preț peste acest nivel fiind virate căre stat, la Fondul de Tranziție Energetică, dezavantajul pentru ei fiind că nu li se recunosc costurile de achiziție a energiei pe care trebuie să o cumpere atunci când, din motive specifice intermitenței regenerabilelor, nu o pot produce pentru a-și onora contractele.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *