
Transgaz a obţinut, în primul trimestru din 2025, un profit net de 453,3 milioane de lei, în creştere cu 87% faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 241,938 milioane de lei, potrivit rezultatelor individuale ale companiei, aferente primelor trei luni, remise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citate de Agerpres.
Comparativ cu realizările la 31 martie 2024, profitul brut realizat la 31 martie 2025 înregistrează o creştere de 84% iar comparativ cu cel prevăzut în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, profitul brut realizat în T1 2025 este cu 186,751 milioane lei superior.
Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC 12 înregistrează o creştere de 48% faţă de veniturile realizate la 31 martie 2024, respectiv un plus de 306,3 milioane de lei.
„Începând cu data de 1 octombrie 2023 s-au aplicat tarifele de transport gaze naturale aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr.68 din 30.05.2023. Venitul reglementat aprobat aferent transportului gazelor naturale în perioada 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024 este de 1.647.347.820 lei. Începând cu data de 1 octombrie 2024 s-au aplicat tarifele de transport gaze naturale aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr.17 din 29.05.2024. Venitul reglementat aprobat aferent transportului gazelor naturale în perioada 1 octombrie 2024 – 30 septembrie 2025 este de 2.005.006.850 lei”, se arată în raportul companiei.
Veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o creştere de 97,309 milioane de lei (+55%), la 160,196 milioane lei, pe seama următorilor factori: preţ de tranzacţionare mai mare cu 99,18 lei/MWh, cu o influenţă pozitivă de 61,234 milioane lei; cantitate mai mare cu 225.071 MWh, cu influenţă pozitivă de 36,076 milioane lei.
Veniturile din activitatea de construcţii au fost mai mici în primele trei luni ale anului în curs cu 107,326 milioane lei.
Veniturile financiare au avut o influenţă negativă de 1,787 milioane lei, fiind de 76,144 milioane lei.
Cheltuielile de exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC 12 înregistrează o creştere de 16% faţă de 31 martie 2024, nivelul acestora fiind cu 63,344 milioane lei mai mare, ajungând la 470,349 milioane lei.
Societatea a înregistrat economii de 3,509 milioane lei la cheltuieli cu provizionul pentru riscuri şi cheltuieli, iar cheltuielile financiare scăzut cu 5,397 milioane lei.
Cheltuielile pentru investiţii realizate în primul trimestru au fost de 138,632 milioane lei. În perioada analizată, au fost puse în funcţiune investiţii în valoare de 7,343 milioane lei.
În trimestrul I 2025 s-au rambursat rate la creditele angajate de societate pentru finanţarea lucrărilor de investiţii în valoare de 30,667 milioane lei.
La 31 martie 2025, volumul creanţelor restante a fost de 689,782 milioane lei, cu 20,91 milioane lei mai mare faţă de 31 decembrie 2024.
La data de 31 martie 2025 societatea nu înregistrează plăţi restante.
Potrivit rezultatelor consolidate aferente primelor trei luni, Grupul Transgaz a obţinut în primul trimestru din 2025 un profit net de 516,581 milioane de lei, dublu faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 257,891 milioane de lei. Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii au ajuns la 1,053 miliarde lei, în creştere cu 49% comparativ cu cifrele înregistrate în trimestrul I 2024. Din total, veniturile financiare sunt de 78,867 milioane de lei, în scădere cu 7%.
Cheltuielile de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii s-au situat la 501,516 milioane de lei, în urcare cu 13%, iar cheltuielile financiare au scăzut cu 21% raportat la primul trimestru din 2024, la 25,530 milioane de lei.
Prin HAGEA nr. 10 din data de 12.12.2017 s-a aprobat înfiinţarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a societăţii Eurotransgaz, în vederea participării la procedura de privatizare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz. Transgaz este asociat unic la Eurotransgaz.
Din anul 2018, urmare a achiziţionării Vestmoldtransgaz din Republica Moldova de către Eurotransgaz, Transgaz, în calitate de societate-mamă, întocmeşte situaţii financiare consolidate de grup.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit, începând cu data de 25 august 2021, asociat cu o participaţie de 25% în capitalul social al companiei de transport gaze naturale Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz din Republica Moldova, care a preluat de la Moldovatransgaz activitatea de operare, exploatare, dispecerizare şi transport a gazelor naturale din Republica Moldova.
În trimestrul I 2025, societatea Vestmoldtransgaz a prestat servicii de livrare a gazului natural în valoare de 103,023 milioane de lei.