Transportatorul naţional de gaze Transgaz a anunţat luni că s-a dat startul lucrărilor la staţiile de comprimare din cadrul proiectului gazoductului BRUA Faza I – Podişor, Bibeşti, Jupa, scrie News.ro.
”Transgaz SA, prin directorul general, Ion Sterian, a semnat ordinul de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare gaze naturale de la Podişor, Bibeşti, şi Jupa din cadrul proiectului ’Dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1)’. Fiecare staţie va fi echipată cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă) şi va avea capacitatea tehnică de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze naturale”, arată un comunicat al Transgaz.
Contractul de execuţie a celor trei staţii de comprimare gaze naturale a fost câştigat de un consorţiu de firme româneşti, condus de Inspet SA Ploieşti.
Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adaugă TVA.
”Importanţa strategică a proiectului a determinat Uniunea Europeană să se implice în finanţarea proiectării celor trei staţii de comprimare, printr-un grant în valoare de 1.519.342 euro, reprezentând 50% din cheltuielile eligibile estimate”, informează compania.
Pe lângă cele trei staţii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune şi construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.
Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.
Uniunea Europeană acoperă 179,3 milioane euro, printr-un al doilea grant, care reprezintă 40% din cheltuielile eligibile estimate.
La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre: Ungaria, prin interconectorul Horia – Csanadpalota a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu – Ruse a 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă.
Termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2019.
“Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va contribui în mod semnificativ la ridicarea nivelului de securitate energetică a României şi va permite deschiderea de noi oportunităţi pentru implicarea furnizorilor de echipamente şi servicii energetice. Proiectul BRUA Faza 1 va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de execuţie şi pentru exploatare pe teritoriul României. Investiţia în cele trei staţii de comprimare gaze naturale constituie o dovadă în plus a capacităţii companiei Transgaz de a realiza proiecte investiţionale strategice, ambiţioase, care să asigure dezvoltarea durabilă a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi alinierea acestuia la standardele europene de performanţă şi competitivitate”, spune directorul general al Transgaz, Ion Sterian.
Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.
Cu o lungime totală de 1.318 km, BRUA este un proiect de interconectare a conductelor de gaze naturale din România, Bulgaria, Ungaria şi Austria şi va asigura o integrare a pieţelor europene de gaze şi o diversificare a rutelor şi surselor de aprovizionare.
Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.