Transgaz a devenit proprietarul reţelei de transport al gazelor din Republica Moldova

Contractul de privatizare a companiei Vestmoldtransgaz a fost semnat, astăzi, la Chișinău, în prezența ministrului român al Economiei, Dănuț Andrușcă, și a omologului său din Republica Moldova, Chiril Gaburici, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei de la Bucureşti. 

Valoarea tranzacţiei şi termenii contractuali nu au fost încă făcute publice.

Părțile semnatare ale contractului sunt: Agenția Proprietății Publice din Republica Moldova, prin directorul adjunct Doina Cebortărean, Ministerul Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova prin Ministrul Chiril Gaburici și Eurotransgaz, care are acționar unic SNTGN Transgaz SA, prin administratorii Tudor Duțu și Cristian Rusu.

“Este mai mult decât o privatizare. Este mai mult decât o conductă. Este mai mult decât o investiție. Este mai mult decât o mișcare strategică din partea României sau a Republicii Moldova. Este vorba despre înfrățire și despre unirea românilor cu români. Acum, printr-un contract, mâine, printr-un gazoduct, poimâine prin alte măsuri și acțiuni la fel de concrete și la fel de ferme. România adoptă politica faptelor în relație cu Republica Moldova. Aceasta este așteptarea pe care o au de la noi atât cetățenii români, cât și cei din Republica Moldova”, a declarat, la momentul semnării ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă.

El a arătat faptul că, din acest moment, despre Transgaz se poate vorbi ca despre un jucător regional în domeniul energiei. “ Compania este, de astăzi, un jucător economic regional. Investiția va crea locuri de muncă, valoare adăugată și va spori securitatea energetică a ambelor țări. Este o constribuție concretă, angajantă pe termen lung, în direcția diversificării rutelor și a surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova”, a mai afirmat ministrul.

Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a subliniat, la rândul său, faptul că acest proiect este menit să crească nivelul și valoarea interconectării dintre cele două țări în privința infrastructurii de transport gaze naturale. “Dezvoltarea Sistemului Național deb Transport gaze naturale din zona de Nord Est a României, alături de gazoductul Ungheni-Chișinău, sunt proiectele prin care Transgaz funcționează, de facto, ca un jucător regional. Avem competențele, capacitatea și dorința de a îndeplini obiectivele strategice ale României în sectorul în care operăm. Finanțarea, construcția și exploatarea interconectării Iași-Ungheni vor fi realizate în condiții de predictibilitate și siguranță”, a declarat Sterian.

Anunţul de azi survine după ce, la finalul lunii trecute, premierul moldovean, Pavel Filip,a declarat că Eurotransgaz SRL, societate înfiinţată la Chişinău având ca asociat unic Transgaz SA, a câştigat concursul investiţional de privatizare a Vestmoldtransgaz.

Preţul iniţial de vânzare a Vestmoldtransgaz era de de 180 de milioane de lei moldoveneşti, potrivit Agenţiei Proprietăţii Publice din R. Moldova. Cumpărătorul va avea obligaţia de a investi în companie 93 de milioane de euro, pe durata primilor doi ani după preluarea acesteia.

Amintim că Transgaz a depus o ofertă pe 28 decembrie 2017 pentru a cumpăra Vestmoldtransgaz, compania de transport al gazelor din Republica Moldova care se ocupă de construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. Potrivit companiei din România, lucrările de construcție a gazoductului urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2018 așa încât din 2019 Capitala Republicii Moldova ar putea să folosească gazul din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *