
Transgaz SA informează investitorii că s-a finalizat subscrierea integrală a acțiunilor emise de Petrostar S.A. pentru majorarea capitalului social cu suma de 4.520.143 lei, de la 4.342.867 lei la 8.863.010 lei.
“Majorarea a fost realizată prin emiterea unui numar de 57.217 actiuni nominative noi, fiecare acțiune avand o valoare nominala de 79 lei. În urma acestei operatiuni, numarul total de actiuni al Petrostar S.A. este de 112.190 actiuni, iar participația Transgaz reprezinta 51% din capitalul social al societatii, respectiv 57.217 actiuni”, mai arată Transgaz.
“Achizitia face parte din strategia de dezvoltare a Transgaz, care vizează extinderea capabilităților operaționale în zona serviciilor suport și auxiliare infrastructurii energetice, generarea de venituri suplimentare din activitati conexe transportului de gaze naturale precum și valorificarea complementarității dintre domeniile de activitate ale Transgaz și Petrostar”, mai arată Transgaz.
Având o experienta de peste 70 ani, Petrostar este principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță pentru industria extractiva de petrol și gaze din România, potrivit peopriei descrieri.
“Compania a fost înființată in anul 1949 ca institut unic de proiectare al Ministerului Petrolului, și acoperă intreaga activitate în acest domeniu de pe teritoriul Romaniei. Pana la inceputul anilor ’90 PETROSTAR a fost singurul consultant pentru industria româneasca producătoare de hidrocarburi. Începând cu anul 1991 compania a fost reorganizată ca societate pe acțiuni cu capital integral privat”, se arată în prezentarea firmei.
Compania a avut în 2023 o cifră de afaceri de 17 milioane de lei și un profit de 167.000 de lei.
Grupul Transgaz și-a dublat anul trecut profitul net comparativ cu 2023, până la la 391 de milioane de lei.