Transelectrica a finalizat retehnologizarea stației de 400 kV Medgidia Sud

Transelectrica anunță că a recepționat lucrrările de retehnologizare şi extindere a staţiei 400 kV Medgidia Sud, care va deveni stație de interconexiune cu rețeaua bulgară.

Iată ce a comunicat Transelectrica pe pagina sa de facebook

“Luna aceasta, am recepționat lucrările de retehnologizare şi extindere a staţiei 400 kV Medgidia Sud, în tehnologie GIS (Gas Insulated Substation), o investiție de peste 58 de milioane de lei. Prin procesul de retehnologizare a stației au fost implementate tehnologii avansate privind echipamentul primar și secundar (sistem de comandă-control, protecție și automatizare). Stația 400 kV Medgidia Sud contribuie la evacuarea în condiții de siguranță a puterii produse în CNE Cernavodă, precum şi a energiei electrice produse în centralele eoliene din zona Dobrogea și va deveni stație de interconexiune a Sistemului Electroenergetic Național (SEN) cu Sistemul Energetic Bulgar”.

Lucrările au fost executate de firma românească Romelectro, în urma unui contract atribuit în 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *