Transelectrica şi Transgaz vor pleca de la Ministerul Economiei

Companiile Transelectrica şi Transgaz vor trece sub controlul altor ministere decât cel al Economiei, procedura fiind încă în analiza Guvernului, a anunţat vineri ministrul Economiei, Lucian Bode. Operaţiunea va fi derulată în baza proiectului de lege care reglementează sectorul energetic, aprobat în şedinţa de vineri a Guvernului, potrivit Mediafax.

Ministrul a explicat că decizia a fost luată în baza Directivei UE 72/2009, care prevede reguli clare privind separarea a operatorului de transport şi de sistem în funcţie de regimul de proprietate.

„Am ales modelul operatorului de sistem independent, asigurând o separare a intereselor legate de transportul energiei electrice faţă de cele legate de producerea şi furnizarea electricităţii. Pentru transpunerea integrală a prevederilor privind independenţa operatorului de transport şi de sistem, este necesar desemnarea a două organisme publice distincte, două ministere spre exemplu, care să exercite controlul separat pe de-o parte asupra operatorului de transport şi sistem şi, pe de altă parte, asupra producătorilor şi furnizorilor de energie electrică. Practic, Guvernul va elabora un proiect prin care cele două societăţi de transport, Transelectrica şi Transgaz, vor trece în subordonarea altor ministere, altele decât Ministerul Economiei”, a spus Bode.

El a precizat că pentru transferul celor două companii nu va fi înfiinţată o nouă structură, ci vor fi analizate doar ministerele existente.

Citeşte mai mult pe Mediafax

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *