Transelectrica – profitul net a crescut de peste cinci ori în primele nouă luni

Profitul net al Transelectrica s-a majorat de peste cinci ori în primele nouă luni ale anului, ajungând la 418 milioane de lei, potrivit raportului transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB) și citat de Agerpres.

Veniturile operaţionale totale realizate în intervalul ianuarie-septembrie 2022 au înregistrat o creştere cu 114% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 4,884 miliarde de lei, determinată în principal de veniturile din transport şi alte venituri din piaţa de energie în condiţiile diminuării cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, cât şi de creşterea semnificativă a veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare, scrie Agerpres

În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale totale (inclusiv amortizarea) au fost mai mari în perioada menţionată cu 101% comparativ cu perioada similară a anului anterior, depăşind 4,388 miliarde de lei.

EBITDA a crescut 149%, până la 659 milioane de lei.

„Pentru următoarea perioadă nu se estimează scăderi semnificative ale preţurilor pe piaţa de energie”, se precizează în raport.

Cantitatea de energie tarifată în primele 9 luni a fost de 39,50 TWh, în scădere cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce cantitatea de energie transportată a scăzut cu 1%, până la 32,17 TWh.

Potrivit raportului, cantitatea tarifată reprezintă cantitatea de energie electrică extrasă din reţelele electrice de interes public (reţeaua de transport şi reţelelede distribuţie), mai puţin exporturile de energie electrică, iar cea transportată – cantitatea de energie vehiculată fizic în reţeaua de transport.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România, asigurând schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *