Transelectrica achiziționează sistem de monitorizare a calității energiei electrice

Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a lansat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de achiziție a unui sistem de monitorizare a calității energiei electrice, finanțat prin Fondul de Modernizare.

“CNTEE Transelectrica SA are obligaţii legale cu privire la monitorizarea calităţii energiei electrice impuse prin Standardul de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice şi pentru serviciul de sistem. Prin prezenta achiziţie se urmăreşte realizarea unui sistem „la cheie” care să permită extinderea monitorizării calităţii energiei electrice la nivelul întregii reţele electrice de transport şi pe liniile de interconexiune ale sistemului energetic naţional cu sistemele electro-energetice vecine”, arată compania.

Valoarea estimată a achiziției este de circa 40 de milioane de lei, iar câștigătorul contractului este cel care va avea cea mai bună ofertă calitate-preț, unde prețul contează în procent de 95% în evaluarea ofertei, restul fiind peroada de garanție. Ofertele vor fi deschise în data de 19 septembrie. Achiziția este finanțată din fonduri europene, prin mecanismul Fondului de Modernizare. Contractul se întinde pe 11 ani.

“Sistemul menţionat cuprinde atât subsistemele de monitorizare a calităţii energiei electrice de la nivelul staţiilor electrice de transformare (dulapuri, analizoare de calitate a energiei electrice, module GPS, conectică si accesorii) cât şi platforma informatică de la punctul central, care conţine atât echipamente hardware (servere, unităţi de stocare pentru bazele de date, echipamente de securitate informatică, surse de alimentare neintreruptibile, cabinete, dotări pentru administrarea sistemului etc.) cât şi aplicaţii software (sisteme de operare, soluţie de virtualizare, aplicaţii managementul echipamentelor hardware, aplicaţie pentru managementul analizoarelor şi pentru realizarea rapoartelor privind calitatea energiei electrice montorizate şi a stării echipamentelor din platforma informatică, aplicaţii aferente soluţiei de securitate informatică)”, arată Transelectrica.

“Asociat livrării sistemului, în cadrul proiectului sunt prevăzute servicii de proiectare pentru sistem, precum şi lucrări pentru instalarea echipamentelor furnizate, care alcătuiesc platforma informatică şi subsistemele de monitorizare a calităţii energiei electrice din statiile electrice de transformare. De asemenea, odată cu sistemul la cheie se achiziţionează şi servicii de mentenanţă post-garanţie pentru toate componentele sistemului (mentenanţă preventivă, mentenanţă corectivă, servicii generale)”, mai spune compania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *