Transelectrica a oferit sponsorizări în valoare de 294.000 de lei Universităţii Politehnice Timişoara, pentru dotarea laboratoarelor de Înaltă Tensiune, de Încercări Profilactice şi de Materiale Electrotehnice, informează compania printr-un comunicat de presă.
„Avem convingerea că, pentru a dezvolta zona de cercetare-inovare din sectorul energetic în acelaşi ritm cu evoluţia noilor tehnologii din
domeniu, este necesară o abordare integrată realizată în parteneriat cu mediul universitar. Importanţa deosebită a parteneriatului cu Universitatea Politehnică Timişoara asigură Companiei un permanent contact local cu viitorii ingineri care vor fi responsabili de buna funcţionare a reţelei
electrice de transport, în mod special din zona de vest, aflată în continua dezvoltare. Complexitatea şi exigenţele domeniului necesită implicare atentă şi resurse umane specializate pe piaţa muncii în sectorul energetic, de aceea, tratăm cu deosebită atenţie colaborările şi parteneriate pe care le avem cu mediul academic”, a declarat Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
Conducerea companiei a participat vineri, alături de reprezentanţii Universităţii Politehnice Timişoara, parteneri şi colaboratori din industrie şi din mediul organizaţiilor profesionale (CNR-CIGRE, ALSTR), la un eveniment dedicat identificării noilor oportunităţi de colaborare între industrie şi mediul academic, în vederea susţinerii unui nivel avansat de excelenţă profesională.
În cadrul evenimentului, au fost inaugurate cele trei laboratoare specializate ale Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică, modernizate în ultimii ani şi cu sprijinul Transelectrica.
„Ducem mai departe un parteneriat de succes şi sunt convins că anii următori ne vor ajuta să dezvoltăm ingineri aşa cum îşi doreşte industria, pentru ce este nevoie. Lipsa de ingineri este foarte mare, aşa încât nu avem cum decât sa colaboram în acest sens”, a precizat Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA oferă anual burse de studii celor mai buni studenţi ai Facultăţii de
Inginerie Electrică şi Energetică din cadrul UPT şi susţine programe de practică şi vizite de studiu în staţiile electrice de transformare.
Astfel, în ultimii şapte ani, Transelectrica SA a acordat burse în valoare de peste 100.000 de lei studenţilor Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara.