Transelectrica inaugurat, ieri, Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Ungheni retehnologizată, cu o investiție totală de peste 10 milioane de euro din fonduri proprii, lucrările fiind executate de Asocierea Siemens Energy SRL – Emsens Prod SRL, potrivit unui comunicat al companiei.
Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Ungheni este un nod energetic cu un rol important în alimentarea cu energie electrică a județului Mureș, dar și în alimentarea unui mare consumator, respectiv a combinatului Azomureș. Procesul de retehnologizare a constat în înlocuirea echipamentelor existente cu echipamente noi, de actualitate în domeniu tehnologic, care asigură funcționarea și aducerea instalațiilor la un nivel de siguranță și fiabilitate corespunzător infrastructurii energetice din zonă, în vederea creșterii calității serviciului de transport al energiei electrice.
„Putem afirma cu toată responsabilitatea că această investiție servește atât creșterii siguranței în alimentare a consumului local, dar și obiectivului strategic al Transelectrica de a crea premisele dezvoltării economice, prin asigurarea condițiilor de rețea pentru marii consumatori industriali.Retehnologizarea stației Ungheni a fost un proiect cu multe provocări care confirm încă o dată angajamentul serios asumat de Transelectrica pentru modernizarea rețelei, fapt demonstrat prin ritmul investițional intens al Companiei din ultima perioadă”, a spus Ștefăniță Munteanu, președinte Directorat, în comunicat.
“Procesul de retehnologizare a întregii stații, prin dotarea cu echipamente performante și sisteme inteligente de supraveghere, diagnosticare și comandă control de la distanță s-a realizat în conformitate cu reglementările energetice generale ANRE și cu cerințele europene privind actualele standardele de performanță prevăzute pentru o infrastructură energetică sustenabilă. Finalizarea acestei ample investiții a crescut considerabil siguranța în deservirea utilizatorilor rețelei electrice de transport, contribuind totodată și la reducerea substanțială a costurilor privind mentenanța instalațiilor”, arată Transelectrica.
Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Ungheni a fost pusă în funcțiune în anul 1973, având rol de legătură între regiunile Moldova și Ardeal.
Operatorul de transport și de sistem din România, CNTEE Transelectrica SA se concentrează pe proiectele de retehnologizare a stațiilor electrice de transformare, derulând la nivel national un program investițional care va asigura modernizarea întregii rețele transport. În prezent, 59 de stații electrice de transformare din totalul de 81 gestionate de Transelectrica sunt modernizate și retehnologizate, 14 în curs de retehnologizare, iar în următoarea perioadă, alte 8 stații vor intra în process de retehnologizare.