Traderii vor lua curent hidro mai puţin şi mai scump

Preţurile cu care Hidroelectrica vinde energie electrică traderilor, aşa numiţii băieţi deştepţi, ar putea creşte cu 20-25% iar cantităţile de energie livrate ar putea scădea cu 20%, potrivit directorului Hidroelectrica.

„Continuă negocierile şi targetul nostru final înseamnă o creştere a preţului cu 20-25% şi reducerea cantităţilor livrate cu 10-20%. Suntem într-un stadiu al negocierilor care ne face încrezători că vom atinge aceste ţinte”, a afirmat directorul companiei, Dragoş Zachia. Potrivit acestuia, obiectivul companiei este un preţ mediu de 160 de lei MWh, care să fie perceput traderilor privaţi cu care compania are contracte pe termen lung. Noile preţuri ar urma să fie aplicate de la începutul acestui an.

Conducerea Hidroelectrica a transmis în decembrie, către beneficiarii contractelor bilaterale care nu au fost tranzacţionate pe OPCOM, Notificarea privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare, la primul termen posibil, în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, se arată într-un comunicat al companiei.

Conducerea Hidroelectrica precizează că a luat această decizie în urma dispoziţiei transmise de Ministerul Economiei, ca urmare a angajamentelor asumate de Guvern cu Fondul Monetart Internaţional. Au fost trimise 15 notificări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.