Traderii vor avea din nou acces la energia hidro. Clauza de forţă majoră se ridică la 1 mai

Hidroelectrica a notificat partenerii din contracte că la 1 mai va înceta situaţia de forţă majoră, activată la sfârşitul lunii septembrie 2011 din cauza secetei, şi va putea livra electricitatea „după programul normal”, potrivit Mediafax.

„Condiţiile hidrologice s-au îmbunătăţit în ultima perioadă atât pe Dunare, cât şi pe răurile interioare, iar prognoza debitelor medii lunare şi sezoniere în regim natural (…) este uşor favorabilă pentru luna mai 2012, astfel încât conducerea companiei Hidroelectrica consideră că sunt îndeplinite premisele necesare pentru încetarea situaţiei de forţă majoră începând cu mai 2012”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al companiei.

Compania a activat această clauză întrucât nu mai avea destulă apă pentru a produce energie în hidrocentrale, astfel încât a redus livrările de energie către toţi partenerii contractuali.

„Având în vedere că şi gradul de umplere a lacurilor de acumulare a înregistrat un trend crescător, Hidroelectrica a notificat partenerii de contracte în legătură cu încetarea aplicării clauzei de forţă majoră începand cu 1 mai. În aceste condiţii, livrările de energie ale Hidroelectrica se vor desfăşura după programul normal”, se mai arată în comunicat.

Hidroelectrica va putea aşadar relua livrările de energie către traderii privaţi, aşa-numiţii “băieţi deştepţi” în baza contractelor bilaterale pe care le are în derulare cu aceştia.

Hidroelectrica livrează 70% din energia pe care o produce către „băieţii deştepţi”, ale căror contracte expiră în intervalul 2014-2018. Zece companii au acum contracte directe cu Hidroelectrica: Alro, Elsid Titu, Electro­car­bon Sla­tina, Elec­tro­­magnetica, Energy Holding, Alpiq Romin­dus­tries, AlpiqRomEnergie, EFT Ag, Euro PEC, EFT România. Potrivit angajamentelor asumate în faţa FMI, aceste contracte trebuie anulate sau aduse la condiţiile pieţei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.