Traderii de gaze din UE vor stoca mai multe gaze în Ucraina, pe măsură de depozitele Europei se umplu rapid, o măsură riscantă

Ucraina se așteaptă la o creștere bruscă a fluxurilor de gaze naturale care intră în țară dinspre Uniunea Europeană, deoarece comercianții sunt interesați de depozitele din țară pentru a-și face rezerve pentru iarna care urmează, la costuri mai mici, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

În condițiile în care stocurile din Europa sunt deja mai mari decât de obicei, jucătorii de pe piață se îndreaptă spre Ucraina, o destinație riscantă, dar care dispune de un spațiu de stocare imens și de taxe mai mici la înmagazinare. Bloomberg arată că traderii se așteaptă ca rezervările de capacitate făcute pentru livrarea de combustibil în Ucraina să crească în al treilea trimestru al anului.

Rezervările făcute în rețelele europene care se învecinează cu Ucraina semnalează deja un flux potențial de 18,2 milioane de metri cubi pe zi în al treilea trimestru, spre Ucraina. Licitațiile de pentru alocarea de capacitate desfășurate de rețeaua ucraineană au confirmat 6,9 milioane de metri cubi pe zi pentru luna iulie și 3,5 milioane de metri cubi pe zi pentru acest trimestru, dar volume suplimentare pot fi rezervate ulterior, au precizat oficialii ucraineni.

Ucraina a oferit traderilor europeni posibilitatea de a utuliza o capacitate de peste 10 miliarde de metri cubi din instalațiile sale de stocare subterană – aproximativ o treime din capacitatea masivă a țării rămasă din perioada sovietică, echivalentă cu 10% din cea a UE.

În condițiile în care stocurile de gaze din Europa sunt aproape de niveluri record și sunt pe cale să fie complet umplute până la sfârșitul verii, regiunea se gândește dacă să riște să riscă să utilizeze depozitele subutilizate din Ucraina pentru a stoca mai mult combustibil, potrivit analiștilor BloombergNEF.

Contractele de iarnă, care se tranzacționează cu o primă față de prețurile din apropierea momentului livrărilor, sporesc atractivitatea stocării a cât mai mult gaz posibil.

Cu toate acestea, pentru ca aprovizionarea Ucrainei cu acest combustibil vital să fie viabilă, este posibil ca prețurile de vară să trebuiască să scadă și mai mult față de nivelurile actuale, pentru a justifica costurile. De asemenea, este posibil ca UE să fie nevoită să intervină pentru a se proteja împotriva posibilelor consecințe ale unui război la scară largă declanșat de Rusia în Ucraina.

În luna octombrie a anului trecut, președintele consiliului de administrație al NJSC „Naftogaz of Ukraine”, Oleksiy Chernyshov, a oferit Europei posibilitatea de a utiliza instalațiile de depozitare subterană a gazelor (SGS) din Ucraina, unde erau disponibile peste 10 miliarde de metri cubi. Potrivit Naftogaz, capacitatea activă totală de stocare a gazelor din Ucraina este de peste 30 de miliarde de metri cubi. Cu aceste volume, depozitele din Ucraina sunt cele mai mari din Europa și pe locul trei ca mărime din lume.

Ministrul adjunct al Energiei din Ucraina, Mykola Kolisnyk, a declarat, de asemenea, că țara speră să devină un hub de gaze pentru Europa, iar autoritățile oferă traderilor europeni posibilitatea de a utiliza instalațiile ucrainene de stocare subterană a gazelor la cele mai mici prețuri.

 

La momentul redactării acestei știri, depozitele europene erau umplute în procent de 76%, în medie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *