După Romgaz, și OMV Petrom și Black Sea Oil and Gas, ceilalți doi mari producători de hidrocarburi din România, au atacat în justiție decizia Comisiei Europene care le obligă să să asigure o capacitate de stocare a dioxidului de carbon.
“Captarea și stocarea carbonului (CCS) joacă un rol cheie în decarbonizare; cu toate acestea, ritmul și cotele impuse de legislația primară și secundară nZIA (net-zero Industrial Act – n.red.) sunt dificil de atins din perspectivă tehnică și economică în intervalul dat. Entităților obligate din Romania li s-a alocat 20% din ținta UE, deși țara este responsabilă pentru doar 3% din emisiile sectorului de manufactura.
În acest context, am contestat Regulamentul Delegat și Decizia Comisiei în ceea ce privește obligația legată de capacitatea de stocare a CO2. În timp ce lucrăm împreună cu părțile interesate pentru a face proiectele CCS (captare și stocare a carbonului – n.red.) viabile din punct de vedere comercial, dezvoltarea acestor proiecte necesită investiții mari, un cadru de reglementare adecvat și acceptare publică”, ne-au transmis reprezentanții OMV Petrom.
Asta după ce, potrivit publicației Financial Intelligence, și Black Sea Oil and Gas (BSOG) a făcut același lucru.
“Confirm că am asistat BSOG cu privire la acțiunea acestora împotriva Regulamentului Delegat și al NZIA (Net Zero Industry Act). Problemele legate de Regulamentul Delegat și NZIA sunt bine-cunoscute în industrie, până în prezent fiind depuse peste 15 acțiuni la nivelul UE. În cazul României, prin intermediul FPE, companiile au încercat să împiedice emiterea unor obligații atât de împovărătoare și imposibil de îndeplinit din punct de vedere tehnic și geologic. În opinia mea, acțiunile separate au un caracter de avertisment mai puternic, dar, în cele din urmă, Curtea ar putea reuni acțiunile legale ale entităților obligate dintr-o anumită jurisdicție, inclusiv în cazul celor românești”, a spus Oana Jdelea, Membru al Consiliului Director al BSOG, potrivit sursei citate.
Primii care au contestat decizia Comisiei Europene au fost cei de la Romgaz, care au anunțat asta acum aproape două săptămâni.
„ROMGAZ a depus în data de 16 octombrie 2025, la Curtea Europeana de Justiție, o acțiune directa împotrivă Comisiei Europene. Este pentru prima oara când compania face un asemenea demers, acesta fiind generat de implicațiile grave pe care prevederile regulamentului NZIA, ale Regulamentului delegat nr. 1477/2025, și ale Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 le au asupra companiei, și mai mult decât atât, o spun foarte direct, în final, suportabilitatii de către consumator a prețului bunurilor produse în întreprinderi/fabrici etc în care se impun masuri de captare, transport și injecție CO2. Inevitabil costul unor astfel de produse vor creste, în opinia mea, dincolo de limita suportabilitatii.
Și când mă refer la implicații grave, mă refer și la riscurile de natura economica, în contextul în care suntem obligați să facem investiții de câteva sute de milioane Euro fară că acestea să poată fi condiționate, în mod real, de asigurarea de garanții privind recuperarea investiției, dar și la riscuri de natura tehnica și de mediu. Este de evidențiat faptul că putinele proiecte de stocare CO2 implementate sau în faza de dezvoltare sunt în zăcăminte off-shore, eliminând riscul contaminării solului sau apelor în zone locuite în situația unor potențiale migrări. Exista state europene care din acest motiv au interzis prin lege stocarea CO2 în zăcăminte on-shore”, a declarat atunci directorul general adjunct al Romaz, Aristotel Jude.
O poveste care costă miliarde de euro
Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României, vor fi obligați ca, la nivelul anului 2030, să asigure o capacitate de stocare de a dioxidului de carbon de circa 10 milioane de tone, mai mare decât cea la care industria de petrol și gaze de la noi se aștepta inițial, și, mai nou, și BSOG are de respectat această obligație.
Costurile vor fi enorme pentru companiile românești – miliarde de euro – iar firmele vor cere probabil ajutoare de la statul român. Practic, România are a doua cea mai mare cotă de stocare a CO2 din Europa, de fapt o pedeapsă impusă de Bruxelles pentru trecutul nostru – din România se extrag hidrocarburi de mai bine de 150 de ani.
Obligația de stocare de CO2 rezidă din ceea ce se numește NZIA (Net-Zero Industry Act), un regulament european deja votat de Parlament, prin care, specific, fiecărei țări (prin companiile din țara respectivă), i se instituie o cotă obligatorie de captare anuală a CO2, în tone. Așteptările inițiale erau că România va avea o cotă de stocare de 9 milioane de tone, oricum foarte mare, în condițiile în care în toată UE nivelul este de 50 de milioane de tone. Și tot așteptările erau ca în urma lobby-ului românesc de la Bruxelles, acest nivel să fie redus.
Ei bine, în mai 2025, Comisia Europeană a prezentat oficial lista cu companiile care sunt obligate să stocheze carbon, 44 la număr, și cotele fiecăreia, prin actul delegat. Iar lucurile stau mai rău. Petrom trebuie să asigure, la orizontul lui 2030, o cotă de 5,88 milioane de tone, Romgaz de 4,12 milioane de tone, și Black Sea Oil and Gas, cel mai nou producător de gaze, de 250.000 de tone. Deci în total 10,2 milioane de tone, așadar semnificativ mai mult decât cele 9 la care se aștepta inițial industria.
Mai mult decât companiile de la noi are obligație de stocare doar Nederlandse Aardolie Maatschappij, adică firma care a operat cel mai mare zăcâmânt de gaze din Europa, câmpul de la Groningen din Olanda închis recent ca urmare a cutremurelor.
Cât ar costa implementarea unei capacități de stocare a carbonului de 10 mil. tone pe an? Nu este încă foarte clar, tehnologia de captare și stocare fiind încă la început dar unul dintre experții industriei a făcut anul trecut, la solicitarea presei, un calcul grosier – doar asigurarea unei capacități de stocare de 9 mil. tone an (așa se stia atunci), timp de 20 de ani, ar costa cele două companii românești circa 4,5 miliarde de euro.
Iar întregul lanț valoric – stocarea, transportul și depozirarea – ar costa circa 15 miliarde de euro.
Captarea și stocarea carbonului (sechestrarea dioxidului de carbonul) reprezintă un set de tehnologii care vizează captarea, transportul și stocarea permanentă în condiții de siguranță a CO2, care altfel ar fi eliberat în atmosferă. Sechestrarea geologică este o metodă dovedită de stocare subterană a CO2 în care acesta este injectat în subteran în formațiuni adânci de roci pentru a fi stocat pe termen lung, iar printre cele mai bune locuri sunt zăcămintele depletate de țiței și gaze, de pe uscat sau offshore, dar și în structuri acvifere saline, după cum arată FPPG.
Tehnologia este însă destul de costisitoare și, chiar dacă are riscuri mai mici decât în alte situații (CO2 nu arde) presupune totuși identificarea unor zone care să permită depozitarea sa vreme de 20 de ani cel puțin. Iar înainte de stocarea propriu zisă este nevoie de captarea carbonului și transportarea sa la locul de stocare, deci vorbim despre un întreg lanț și o înreagă industrie care trebuie creată.
ată schematic cum ar funcționa procesul:
Odată identificate soluțiile și creat lanțul, stocarea carbonului va adue și avantaje din care companiile care au cheltuit banii cu crearea depozitelor vor începe să-și recupereze investițiile. Aici vor stoca CO2 rezultat industriile care nu se pot decarboniza pe deplin, exemplu clasic fiind cel al cimentului. Stocarea le scutește de plata certificatelor de carbon (acum sunt 60 de euro pe tona emisă, dar se poate ajunge și la 90 sau chiar 150). Aproape toate modelele de scenarii climatice impun implementarea CCS, spun cei de la FPPG în studiu.
“România are o experiență și un know-how extins în domeniul proiectelor și tehnologiilor CCS, din perspectiva tradiției sale îndelungate în domeniul explorării și exploatării petrolului și gazelor. În plus, cercetarea în sectorul CCS a continuat în universitățile și instituțiile de cercetare din România. După epuizarea depozitelor de hidrocarburi, România poate folosi depozitele offshore pentru a deveni un actor important în dezvoltarea acestei tehnologii-cheie de decarbonizare dacă acestea vor îndeplini criteriile tehnico-economice specifice”, arăta un studiu prezentat acum un an de Federația Patronală de Petrol și gaze (acum Federația Patronală a Energiei).
