Tot mai multe benzinării pun staţii de alimentare pentru maşini electrice. La unii încărcarea e gratuită, la alţii costă

Punctele de încărcare a mașinilor electrice își fac loc treptat în stațiile de alimentare cu carburanți clasici. Rețeaua se va extinde.

Lanțul de distribuție a carburanților Mol a anunțat instalarea unui nou punct de încărcare a mașinilor electrice, la o benzinărie din Târgu Mureș. În curând, va apărea un nou punct de încărcare într-o stație din Râmnicu Vâlcea, care acum se montează. Acestea se adaugă celor patru benzinării Mol care au deja punct de încărcare a mașinilor electrice, prima fiind instalată în 2018.

Și vor fi și mai multe: la nivel european, Mol are un program dezvoltat împreună cu E.On, denumit NEXT-E, prin care, până la finalul acestui an, vor fi instalate în benzinăriile Mol din România 21 de astfel de puncte de încărcare a mașinilor electrice. Programul este cofinanțat de UE, prin Connecting Europe Facility, deci o parte din costurile montării stațiilor de încărcare electrice este cofinanțat de UE.

Dacă aceasta este vestea bună pentru șoferi, vestea mai puțin bună este că, de câteva zile, Mol a introdus plata pentru serviciul de încărcare a mașinilor electrice. Serviciul este denumit Plugee și presupune o plată unică, indiferent de capacitatea bateriei mașinii electrice: 29 de lei pentru o încărcare normală și 44 de lei pentru o încărcare rapidă, indiferent de electricitatea consumată.

„Instalarea și operarea infrastructurii staţiilor de încărcare presupune costuri considerabile, astfel încât nu am putea continua îmbunătăţirea reţelei de staţii de încărcare dacă acest serviciu ar fi menţinut gratis”, au spus cei de la Mol.

Și lanțul de benzinării Rompetrol dezvoltă propria sa rețea de încărcare a mașinilor electrice, în stațiile de distribuție a carburanților. Rompetrol face investițiile din fonduri proprii, și, din primăvara lui 2017, când a instalat prima astfel de stație de încărcare într-o benzinărie rebranduită din București, oferă electricitatea gratuit. Rompetrol a ajuns la o rețea de 12 astfel de puncte de încărcare a mașinilor electrice, iar numărul lor va continua să crească, oficialii companiei spunând că, în procesul de extindere (70 de noi stații în următorii patru ani), stațiile mai mari și din zone cu trafic intens vor avea și puncte de încărcare a mașinilor electrice. Compania nu a anunțat schimbarea politicii, astfel că, cel puțin pentru o perioadă, încărcarea rămâne gratuită.

1 Comment

Dă-i un răspuns lui MuieGreta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *