Toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate – AFM

Toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu încă 5.445 dosare de finanţare aprobate, informează AFM, printr-un comunicat citat de Agerpres.

„Aşa cum am promis, am depus toate eforturile ca până la sfârşitul acestui an să finalizăm în procent de 100% evaluarea dosarelor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. De când am venit în instituţie, una dintre priorităţile mele a fost să demarez analiza proiectelor depuse pentru Casa Verde Fotovoltaice şi am întreprins toate eforturile necesare pentru ca acestea să fie evaluate şi publicate într-un termen cât mai scurt”, a declarat Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

2 Comments

  1. Felicitări, AFM! Programul Casa Verde Fotovoltaice reprezintă un real folos entru cei care figurează pe listele cu dosare aprobate. Ați fost serioși, ați făcut ce ați promis, chiar dacă așteptarea a fost de durată. Vom vedea ce urmeaza, cum își vor face instalatorii treaba și când vom deveni beneficiari de panourile fotovoltaice. Să auzim de bine!

  2. Ce vină are o persoană care a depus dosarul prin intermediul unui instalator autorizat și care arunci când a încărcat dosarele la afm a trimis eronat certificatul de atestare fiscală al altei persoane. S-a făcut contestație și s-a trimis certificatul de atestare fiscală corespunzător. Oare cum se rezolva problema? Sa pierd 1 an pe o greșeală care nu-mi aparține?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *